Trezirea CONȘTIINȚEI înseamnă autocunoaștere şi dezvoltare personală, experiența de a fi întreg, complet și perfect; un mare potențial de inspirație. Să faci un pas în afara convingerilor, definițiilor și punctelor de vedere generale, care ne opresc să fim tot ceea ce putem fi. Sensul tău nu este despre cât de imperfect eşti, sau despre cum să te repari (asta ai încercat destul pâna acum), ci despre accesul la măreția şi lumina din tine şi despre perfecțiunea ta. Și mai ales este o poveste despre minte, şi despre suflet. TU, ce duci în spate? Despre ce este viața ta? Cum ar fi să fie despre pace, împlinire, armonie, dragoste și prosperitate? Cum ar fi să stii că esti deja întreg, complet și perfect și că nu mai trebuie să te străduiesti să te „repari” sau să te ascunzi? Trăiește o experiență grandioasă descoperindu-te pe tine însuți, cu ceea ce eşti sau vrei sa fii. Fă-ți acest dar de preț. E momentul sa-ți primești viața cu mai multă iubire, acceptare şi bucurie, cu drag Valentin.

vineri, 2 iunie 2017

Azi sunt fericit pentru că...

...pot schimba mediul înconjurător într-o manieră pozitivă şi gândurile mele vor fi noi şi constructive.

Sunt creatorul propriei mele vieți.

Mă detaşez cu bucurie de traumele din trecut.

Sunt cu sufletul în pace.

Visez să cresc frumos şi să mă dezvolt.

Îmi doresc să evoluez.

În mintea mea sunt singura autoritate, pentru că sunt singura persoană ce gândeşte în capul meu.

Sunt bine construit şi vreau să fiu echilibrat.

Respir adânc.

Mă relaxez şi am încredere în procesul vieții.
Mă ridic să connstruiesc pentru mine şi universul mă sprijină.
Creez chiar acum o viața la care îmi va placea să mă uit.
Sunt împăcat cu mine însumi. Mă iubesc şi mă aprob!
Sunt valoros şi apreciat în cele mai pozitive moduri.

Sunt iubit de oameni şi îmi place să răspund la fel.
Sunt liber să ma mişc şi trăiesc în armonie.
Iubesc viața şi manifestările ei.

Simte Învață Evoluează
#ValentinDragomir

miercuri, 31 mai 2017

Dr. Amo

Uneori era trist doar pentru că, da, pur şi simplu îi plăcea cum se simte.
Se închidea în spatele draperiilor eu-lui său și asculta d-ale sufletului. 
Alteori, îşi spunea că este fericit și dansează de fericire. Dar, adevărul este că nu era nimic. Nici o trăire.
Era doar el. De cele mai multe ori era şi rămânea doar el. El şi cu "el", se plimbau prin parcuri, pe străzi, prin viața și nu erau nimic.

"Celalalt" care locuia în el, se simțea sigur pe el şi fără întrebări. Era condus de succes şi în fiecare dimineață avea exact aceeaşi vibrație: se gândea la propria lui direcție, recapitula planul pe termen lung şi, mai ales detaliile operaționale ale zilei. Îşi plimba ochii minții peste frânturile imaginilor viitoare ale zilei proaspăt începute: la ora 10, prima întâlnire cu un viitor client (oare o să iasă mai mult de 10.000 de euro pe termen lung din toata povestea?) - era meschin sa se gândească doar la asta - dar realitatea este ca era unicul obiectiv al întâlnirii.
La prânz îşi aranjase convenabil o vizită la o mătuşă, unde spera să ia prânzul fără să coste mai nimic şi să îi pregătească, exact ca înainte, când era mic, când îi gătea cea mai bună tocăniță. De fapt imaginea asta a mâncării l-a posedat complet preț de câteva secunde.
Chiar îi era foame. Nu era trist, nici vesel, era doar monopolizat de imaginea şi - mai ales - memoria întregii experiențe.
Nu îi plăcea să fie aruncat din aceste realități  semi-semnificative, pe alte drumuri.

Ascultau muzică andoi doar pentru că veneau pe rând una, două, trei, amintiri care îi încărcau şi le consumau mintea.
Zâmbea doar pentru ca să nu pară trist. Doar în ceea ce priveşte muzica se înțelegeau.

"-Ce sunt?"

-"Ești doar tu. Oricât de fericit, trist, iubit, înconjurat de prieteni și hore ale bucuriei, ești doar tu și așa o să mori."

"-Nu sunt neapărat singur, te am pe tine ca să îmi ții companie."

"-Cine sunt eu!?" Se auzea ca un ecou surd.

"-Nimic din jurul tău poate să nu fie real. Prietenii pot să nu fie ai tăi, pisica poate să te urască, poate întreaga lume a murit deja acum câteva minute și tu trăiești în fericirea dintr-o amintire."

"-Esti doar un gând haotic."

"-Fii fericit cât mai poți, naivule. În realitate, tot ce simți nu este valid. Ești un rezultat al propriilor fantezii."

Se blocă cu privirea într-un colț şi privea fix un punct de pe tavan.
De cele mai multe ori, trăia cu zecile de personaje din mintea lui, nu avea degete la mâini și la picioare ca să numere câți de “eu” erau.
Fericirea îi era relativă pentru că și realitatea din jur îi era relativă.

Oamenii cu încredere nu trebuie să vorbească mai tare. Sunt ascultați mai atent. Şi tot încrederea te face să mergi mai departe când pare că ai ajuns la limită.

Meditație

Lumea începe cu mine şi se sfârşeşte cu mine odată. Tot ce ma înconjoara, există fiindcă eu pot vedea, simți, atinge.

Lumea mea se întinde exact până unde îndrăznesc să visez!

Nimeni nu trage la răspundere pe nimeni pentru că Răspunderea însăşi este Nimic, Morala este Nimic, Etica este Nimic, Logica este Nimic, chiar şi Nimic însuşi este Nimic!

În sinea mea, omul, îşi doreşte mereu să fie doar el, pur şi simplu.

Sinteza zilei

Oamenii înțelepți ştiu să vadă dincolo de unele presupuse aparențe. Dar superficialitatea este la putere, şi puțini sunt cei care înțeleg şi cultivă înțelepciunea. 
Ca o religie desuetă, înțelepciunea şi toate ale ei moravuri, se şterg încet sub jetul nemilos al unui tranca-tranca, devenit din zgomot de fond, undă dominatoare.

Să distingem "zgomotul, de fond" de ceea ce este cu adevărat important... Îți trebuie oare să fii cu adevarat special, ca să faci asta?

Poate aşa se defineşte înțelepciunea - să alegi, din tot ce este în jur, doar ceea ce contează, să treci dincolo de "superficie". Şi în rest, poți să rămâi "nemuritor şi rece".
Numai un înțelept ar putea şti, şi puțini ar fi aceia care l-ar înțelege.
Oare ar părea nebun!?

Sunt doar câțiva oameni în jurul nostru, a căror părere contează fundamental pentru noi.
De ceilalți nu avem nevoie decât dacă vrem. Părerile lor sunt IRELEVANTE, deci din nou
"în lumea mea, mă simt nemuritor şi rece."
Universul meu este alcătuit doar din oamenii care contează...
Oare este arongant să te simți înțelept???

vineri, 29 ianuarie 2016

A tolera prostia

Cu aspecte de ghetou suburban născut din vanitate şi parvenitism, ori ca modernizare prost înţeleasă. Luată însă la pas, în tihnă și acordându-ne răgazul necesar am putea să înțelegem cum stau lucrurile. Şi pentru că asta îmi este firea.

Persoana întâi: eu tolerez prostia. Verb.

Să fii un om leneş sau un parazit este o dovadă de prostie. Avem potenţial egal să facem lucruri extraordinare şi preferăm să trăim în mizerie şi în sărăcie.
De ce să te dezvolți personal, de ce să faci sport şi să mănânci sănătos, de ce să înveţi să ai relaţii minunate, de ce să înveţi să faci bani şi să îţi câştigi independenţa financiară? Ce prostii nu!?

Pentru toate astea trebuie muncă şi tu nu ai chef. Eşti o putoare. Eşti o persoană leneşă. Şi implicit proastă. Îţi meriţi soarta şi suferinţele.

Dacă te infurii rapid şi eşti o persoană reactivă, nu poţi să amâni recompensa în viaţă şi faci credite ca să cumperi ceva ce nu ai neapărată nevoie acum, mănânci haotic și mult pentru că nu îţi poţi controla impulsul de poftă, îţi lipseşte empatia faţă de oamenii din jur.

Dacă îţi place să bârfeşti în loc să îţi vezi de existenţa ta, dacă îţi moare sufletul de invidie faţă de realizările altora în loc să te bucuri de realizările tale chiar dacă sunt mai mici, dacă faci sex cu partenerul de viaţă al celui mai bun prieten sau celei mai bune prietene, dacă îţi trădezi oamenii când aceştia ţi-au încredinţat încrederea lor, dacă minţi şi calci pe cadavre pentru a-ţi atinge scopurile, dacă nu poţi întinde o mâna de ajutor semenului tău aflat în suferinţă, atunci ai un caracter infect şi eşti foarte aproape să fii un mare prost sau o mare proastă. Depinde de ce scor ai la ceilalţi factori. Pentru că dacă stai excelent la restul punctelor tot mai ai o şansă să fii un geniu machiavelic rău intenţionat, dar nu eşti prost sau proastă.

De la frustrare la prostie e cale scurtă. Lucrează la frustrările tale şi înţelege că de tine depind rezultatele din viaţa ta. Dacă ai frustrări nu îi chinui şi pe cei din jur cu ele. Rumegă-le în liniştea ta interioară şi foloseşte energia acestor frustrări pentru a găsi soluţii la problemele pe care le ai. Te asigur că vei reuşi şi în acelaşi timp nu vei stresa la maxim oamenii din jur care probabil ţin la tine şi care au şi ei propriile frustrări la care caută soluţii.

Să vorbeşti prostii când tu nu ai citit în viaţa ta două rânduri despre un subiect. Când te educi şi te documentezi, abia atunci câştigi dreptul de a-ţi exprima o părere. Sunt oameni care şi-au dedicat întreaga carieră şi viaţă cercetării unui domeniu şi vine un ignorant şi aruncă cu mizerii din propria gură asupra muncii unor oameni pasionaţi şi dedicaţi.

Dacă eşti doar ignorant însă ai doar calităţi, s-ar putea să scapi cu basmaua curată şi să nu fii considerat o persoană proastă.

De ce tolerăm prostia!?

De ce o suportăm chiar și sub forma unei dulci ipocrizii asumate? Dacă ne prefacem ca tolerăm ușor, fără consecințe, asta nu înseamnă că aşa şi este. Nota de plată vine după ce ți-ai bătut joc de tine.

Opreşte iureşul de gânduri haotice pentru o secundă şi încercă să vizualizezi imaginea minţii tale.

Ce vezi?

Balanța ta interioară va oscila între a accepta sau a nega adevărul pe care l-ai văzut în sufletul tău.
Lupta cu cel care... sau o perfectă armonie între cei doi?
Indiferent ce se află în imaginea ta, conştientizează acel moment când rămăi tu şi cu tine, singur; responsabil de tot ceea ce eşti şi vei fi.
Este începutul călătoriei tale către interior. Dacă alegi să continui acest drum, tocmai ai luat una dintre cele mai bune decizii din viaţa ta.

Marea noastră majoritate credem că suntem fiinţe raţionale şi atât. Că emoţiile sunt cele care ne încurcă şi că, de aceea, trebuie să uităm de ele. Mai mult decât atât, mulţi dintre noi suntem convinşi că există decizii pe care le putem lua pur raţional, fără nici un fel de implicare emoţională.

Este prostia un rezultat (printre altele) al necunoaşterii de sine?

Ceea ce sunt se cristalizează lent în mine, apoi va fi nota finală a eu-lui meu și va trasa şi diferența de a fi într-un fel sau altul.
Atenție, prostia este evolutivă!

Și uite-așa clasăm ce nu se poate clasa.

Totul este de descoperit, de înțeles și de cunoscut.
Simte Învață Evoluează

marți, 10 noiembrie 2015

Percepție şi creație

Din necesitatea de a transcende credința că este necesar să repar, să vindec sau să schimb ceva din mine şi din realitatea în care trăiesc, m-am gândit să "creez" un articol despre percepția realității.
Tema aceasta a început să mă preocupe din ce în ce mai mult, în situația în care am conştientizat viziunea unora asupra realitații înconjuratoare.

De ce semnalez această cunoaştere şi trăire?

Din bucuria că înțeleg şi practic un adevăr universal, care îmi arată că orice percep ”în afară” este o proiecție, o creație a conştiintei mele şi nu realitatea efectivă.

Încep prin a spune că auto-educarea, adică să-ți fii propriul antrenor, este întotdeauna cea mai apropiată soluție la orice problemă de gândire sau de percepție a realității ai avea.

Nu este ca şi cum inventez un nou concept, pur şi simplu mă raportez la câteva zeci de articole citite şi un teanc de cărți. Dacă teoretic realitatea este una singură, iar noi o interpretăm şi o percepem diferit, înseamnă că ne înşelăm fiecare dintre noi în mai multe privințe.

De ce eu percep ca şi corectă o frântură din realitate, tu cel care citeşti o alta, vecinii sau prietenii o alta; şi aşa mai departe!?

De unde ştiu atunci care este realitatea adevarată?

Nu ştiu.

Pot doar să îmi imaginez viziunea cea mai logică, rațională şi corectă. Întotdeauna prin prisma a ceea ce sunt.
O creez prin acțiunile, deciziile şi mai ales prin ceea ce impun.

Exista mai multe elemente ce țin de fiecare om şi care pot da o percepție diferită a realitații: mentalități diferite, idei limitative sau idei preconcepute luate din societate, neatenție, concentrare pe un singur aspect al unei probleme sau pur şi simplu ignoranță sau prostie.

Toate acestea ne îngreunează existența şi evoluția şi duc la neînțelegerea propriei persoane şi a sensului nostru în aceasta lume.

Nu vreau să traiesc o viață mai puțin satisfăcătoare doar din cauza ca mă blocheaza anumite credințe greşite.

E tulburator să mă gândesc că s-ar putea să mă înşel în mai multe planuri şi direcții în ceea ce mă priveşte viața personală, relațiile pe care le am, sau că pur şi simplu este posibil ca omul lângă care stau şi pretinde că are mai multa logică într-o problema oarecare, să aibă chiar dreptate.

Trebuie să ne împăcăm cu asta şi să ne gândim mai bine data viitoare când nu acceptăm părerea cuiva, ca fiind la fel de "bună" ca a noastră şi la fel de conformă cu realitatea. S-ar putea să fie corespunzătoare “realității lui”.

Este necesar un mic exercițiu de schimbare a perspectivei.
Este bine ca treptat să lucrăm cu noi şi la dezvoltarea noastră, şi să ne aliniem gândurile şi ideile scopurilor noastre în viață.
Să încercăm să conştientizăm dacă nu suntem chiar noi înşine cei care ne întârziem dezvoltarea şi evoluția personală, deoarece nu identificăm la timp calea cea mai scurta spre țintele noastre, sau metodele cele mai potrivite.

Te rog să întelegi că ai controlul total asupra propriei tale realități şi că această realitate este creată de felul în care tu alegi să percepi evenimentele din jur.  Transformarea propriei tale percepții va duce la schimbarea realitații tale.

Îmi retrag atenția de la ceea ce nu doresc să manifest şi rămân observator conştient al vieții mele.

Aleg să percep altfel şi realitatea mea se transformă!

Simte Învață Evoluează

joi, 29 octombrie 2015

Simte Învaţă Evoluează

Adevărul a devenit un subiect sensibil în cultura noastră, și am fost programați să credem că adevărul vine de la ,,semizeii” din mass-media, celebrități și guverne. Dacă televizorul declară ceva a fi adevărat, atunci sunt eretic dacă am curajul să declar ca eu cred altfel! În scopul de a menține ordinea actuală, puterile care DEPIND de acceptarea noastră, au versiunile lor de adevăr. În timp ce gânditori independenți și jurnaliști aruncă în aer continuu versiunile oficiale ale realității, iluzia adevărului este atât de puternică încât este nevoie de o răsturnare completă a viziunii individuale, pentru a evita disonanța cognitivă necesară pentru a funcționa într-o societate care urmărește în mod ridicol de vizibil, menținerea realității false!

marți, 27 octombrie 2015

Cine sunt eu!?

Metafora ”trezire spirituală” se referă la transformarea conştiinței umane şi presupune trezirea oricărui om şi tranziția acestuia din starea de iluzie în care trăieşte, prin observarea tiparelor inconştiente şi conştientizarea limitărilor Ego-ului, dez-identificarea de propria ”bandă-tipar" personală moştenită şi/sau dobândită; şi la conştientizarea propriilor gânduri.
O "trezire" poate fi o poveste personală despre descoperirea şi stăpânirea de sine.

Câte din alegerile făcute zilnic fac parte din planul poveştii cu ceea ce ne dorim conştient să fim şi câte fac parte din planul în care ne trăieşte viața pe noi!?

Întreabă-te: "Cine sunt eu!?"

Simte Învață Evoluează

joi, 13 august 2015

Pasiv, agresiv sau asertiv!?

Singurele drepturi pe care le am sunt cele pe care eu mi le asum, nu cele care îmi sunt date de alții. Să fii asertiv înseamnă să spui celor din jur ce vrei, ce simţi, ce nevoi şi preferinţe ai, într-un fel care te ajută să şi obţii. Spui clar şi cu multă încredere în tine ce vrei, fără să ameninţi, fără să îl faci pe celălalt să se simtă inferior sau dispreţuit. Să fii asertiv înseamnă să iniţiezi o conversaţie, să faci complimente sincere, fără să urmăreşti ceva, să critici într-un mod care ajută şi, de asemenea, să primeşti critică dacă este justificată. Caracteristică a unei persoane care îşi exprimă cu uşurinţă punctul de vedere şi interesele, fără anxietate, fără a le nega pe ale celorlalţi. Asertivitatea este felul cel mai potrivit de a te comporta în funcție de situație. Asertivitatea este o balanță între agresivitate şi egoism, pe de o parte, şi respectarea nevoilor celorlalţi şi încercarea de a-i ajuta să obţină şi ei ce vor, pe de altă parte. Am dreptul să fiu singurul judecător al propriilor comportamente, gânduri și emoţii și să fiu responsabil pentru iniţierea și consecinţele lor. Comportamentul celorlalţi mă poate influenţa, dar în ultimă instanţă eu decid cum reacţionez la fiecare situaţie și cum o tratez. Eu sunt singurul care are cu adevărat puterea de a-și schimba gândurile, sentimentele și comportamentul. Am dreptul să nu ofer explicaţii sau justificări ale comportamentului meu. Ceilalţi își pot exprima dezaprobarea sau dezacordul, eu am opțiunea să nu țin cont de părerea lor sau să caut un compromis rezonabil. Ceilalţi pot încerca să îmi manipuleze acţiunile și sentimentele cerând justificări pentru ele sau încercând să mă convingă că nu am dreptate, dar eu rămân singurul judecător al comportamentului meu. Am dreptul să mă răzgândesc fără să mă simt vinovat. Ceilalţi pot încerca să mă manipuleze, cerându-mi o justificare sau acuzându-mă de iresponsabilitate. Este opţiunea mea dacă ofer o explicaţie și îmi asum consecinţele posibile ale acţiunii mele. Să NU fii asertiv poate avea câteva consecinţe negative: să te simţi furios pe tine, să te enervezi pe cineva care „ar fi trebuit să ghicească” ce nevoi ai, să porţi cu tine sentimente de vinovăţie şi frustrare, pentru că TU nu te exprimi în totalitate. Să fii asertiv pe de altă parte, înseamnă să îţi exprimi sentimentele într-un fel care creşte la maximum şansele de a obţine ceea ce vrei. Să fii asertiv înseamnă să fii proactiv, adică să faci lucrurile să se întâmple, în loc să le laşi să se întâmple de la sine. Aşadar, cu cât acţionezi mai mult pentru binele tău, cu atât mai capabil te simţi, şi asta îţi va creşte respectul şi stima de sine. Cu cât te simţi mai bine în pielea ta, cu atât devine mai uşor să acţionezi asertiv şi proactiv şi eşti foarte puţin predispus la frustrări, îndoieli si depresii. Agresivitatea este alimentată de faptul că nu obţinem ceea ce vrem şi suntem frustraţi. Natural si normal, oamenilor le va plăcea să se afle în preajma oamenilor asertivi pentru că ştiu că vor fi trataţi corect şi cu respect. Compromisul şi negocierea sunt doua lucruri foarte importante pentru o persoană asertivă si nu NU UITA: toti cei din jurul nostru au aceleaşi drepturi. De ce este nevoie să fii asertiv? Pentru a scăpa de manipularea la care suntem supuși în fiecare zi. Majoritatea manipulărilor nu sunt intenţionate şi conștiente și vin de multe ori din partea oamenilor bine intenţionaţi. Drumul spre iad este pavat cu intentii bune, spune un proverb. Manipularea poate veni prin: vină, critică, ruşine sau autoritate. Oamenii în general manipulează pentru că au ei o schemă a lor despre cum ar trebui să fie lumea, cum să se poarte oamenii, cum să reacţioneze şi apoi le cer celor din jur să se poarte conform modelului care este rodul minţii lor. Ca să încheiem cu comportamentul asertiv: NU cere aprobare, validare, nu cere voie, pentru că nu e nimeni în măsură să ţi le dea, decât tu însuţi. Acceptă că oamenii sunt diferiţi şi au nevoi diferite. Acceptă că unii sunt introvertiţi şi trăiesc foarte intens în lumea lor interioară şi le place sa fie retrasi, sa se plimbe singuri sau să citească şi acceptă că alţii sunt extrovertiţi şi trebuie să iasă în mulţime, să danseze, să atraga atentia. Acceptă că unii oameni au mai dezvoltată emisfera stânga a creierului şi folosesc logica şi raţiunea pentru a lua decizii şi acceptă că alţii au emisfera dreaptă mai dezvoltată şi iau decizii bazate pe ceea ce simt. Acceptă că unii sunt intuitivi, visători şi privesc lucrurile la scară globală şi acceptă că unii sunt foarte ancoraţi în realitate, în aici şi acum, au o fire practică, sunt îndemânatici. Acceptă că unii judecă tot ce văd şi iau decizii, iar alţii percep ceea ce este în jurul lor, amânând decizia cât se poate de mult. Acceptă că fiecare are ritmul lui de evoluție şi este foarte, foarte greu, o risipă de energie şi timp să încerci să forţezi pe cineva să evolueze în alt ritm decât cel propriu. Învaţă să accepţi şi să trăieşti viaţa, în loc să vrei să faci totul după chipul şi asemănarea ta. Sper să avem seninătate ca să ştim să acceptăm lucrurile pe care nu le putem schimba, curaj ca să încercam să schimbam ce se poate schimba și mai ales înțelepciune ca să putem deosebi ce se poate schimba de ceea ce nu se poate schimba. Cere oamenilor să fie maximul din ce pot fi şi astfel vei face lumea din jur mai bună. Simte Invata Evolueaza

Salată de idei

Am vrut să scriu ceva despre Dumnezeu şi Moş Craciun. O paralelă sau ceva asemănător. Apoi mi-au venit în cap Alah şi Buda. Ca un trăsnet Zeus şi-a facut şi el apariția. După aceea extratereştrii şi protoplanetele. Hai să schimb de canal că o dau în sminteală! Mai stau să mă gândesc puțin să-mi vină o idee faină. În toată straduința mea mă bruiază televizorul cu nişte violatori care par staruri americane, ca şi cum dacă apari la ştiri ai aparea în vreun fel de super-producție premiată. Afară sună sirena unei ambulanțe. Cineva nu vrea să moară sau altcineva se chinuie să vină pe lumea asta; sau poate pur şi simplu îşi face de cap şoferul. Cui îi pasă? Şi căldura asta. Fumez cam mult stau şi mă gândesc. Oare aşa m-am gândit eu sau tot ceilalți mi-au spus-o. Câteodată stau ore în şir aşezat la fereastră. Fumez şi privesc în gol. Am doar 34 de ani şi este cam devreme să fac asta. Un fel de psihoză fără conținut. Nu am chef nici de politică, nici de prieteni. Azi am chef să stau singur. Mă linişteşte. Îmi sună telefonul lung. Cineva are nevoie de ceva. Stau şi mă uit la el cum vibrează. Nu ştiu cine este, dar nici curios nu sunt. De multe ori mă tem că dacă răspund îmi strică starea. Oricine ar fi mort, tot mort rămâne. Îmi este bine. Nu am nevoie de nimic în mod deosebit. Spre deosebire de alte vremuri, am mintea lentă. Trei gânduri pe minut, trei stări, trei realități închipuite. Nimic nu arde. Conştientizez starea de normal relativ şi încerc să mă detaşez de orice gând. Nu am nici o teamă şi nici o grijă. Îmi amintesc vremuri când aveam zeci de preocupări induse de alții. Nu o singură dată mi s-a spus că ar trebui să-mi fac griji dacă nu am nici o grijă! Care este schema!? De fapt dacă stau să mă gândesc mai bine, sunt alții care se preocupă pentru existența mea mai mult decât mine. Fără nici o dramă încep să mă plictisesc. Mi-e teamă să nu mă autosabotez doar din plictiseală. Uneori creăm genul ăsta de dezastru, foarte subtil. Poate totuşi se întâmplă ceva interesant sau poate îmi vine vreo idee. "N-ai stare!" Ar fi spus bunica. Ia şi fă ceva. Nu ştia ea că în ceva-ul ăla intră si criza mea de idei.. Până şi culorile sunt la fel ca ieri.. Mai trag un fum şi fac cercuri. Gri, albastre, iregulare. Oare chiar să avem nevoie de dramă!? Indefinit de unde, răspunsul mi-a venit că da. Ar trebui să pregătesc ceva dulce cine ştie, poate schimb de idei.

duminică, 28 iunie 2015

Simte Învață Evoluează

Trezirea CONȘTIINȚEI înseamnă autocunoaștere şi dezvoltare personală, experiența de a fi întreg, complet și perfect; un mare potențial de inspirație.

Să faci un pas în afara convingerilor, definițiilor și punctelor de vedere generale, care ne opresc să fim tot ceea ce putem fi.
Sensul tău nu este despre cât de imperfect eşti, sau despre cum să te repari (asta ai încercat destul pâna acum), ci despre accesul la măreția şi lumina din tine şi despre perfecțiunea ta. Și mai ales este o poveste despre minte, şi despre suflet. 
TU, ce duci în spate? 
Despre ce este viața ta? 
Cum ar fi să fie despre pace, împlinire, armonie, dragoste și prosperitate?  
Cum ar fi să stii că esti deja întreg, complet și perfect și că nu mai trebuie să te străduiesti să te „repari” sau să te ascunzi?  
Trăiește o experiență grandioasă descoperindu-te pe tine însuți, cu ceea ce eşti sau vrei sa fii.   Fă-ți acest dar de preț.
E momentul sa-ți primești viața cu mai multă iubire, acceptare şi bucurie.

sâmbătă, 18 aprilie 2015

Dr. Amo

Fremăta ceva în pădurile din el. Azi se închisese la suflet pentru a-şi balanța gândurile haotice. Incerca să se concentreze pe ce avea de făcut dar  neliniştea aceasta fără sens îl enerva blocându-i orice idee la modul fatal.
Se încrâncena și încerca să se oprească pe un teanc de idei, să le ordoneze în vreun fel, să le dea o formă care smulgă cititorului câteva emoții sau măcar un zâmbet.
Scria despre el și despre trăiri profunde adunate din greu. Subtil personajul îl întrista. Işi dăduse seama de asta  de ceva vreme dar prefera să ignore deocamdată. Cumva îl simțea ca pe un prieten vechi care îi ştia toate durerile.
Răbdător le tria și le sorta: din bucurie, din iluzii, din presimțiri rămâneau doar concluzii.
"-Prea multe emoții deține această inimă!" Îi şopti un nor gând mic.
Încercă să se centreze pe una să-i caute cuvintele și să o exprime. Se blocă şi rămase cu mâinile nemişcate şi amorțite pe masă şi cu privirea în gol. Nu-şi mai dădea seama dacă treceau secunde, minute sau ore. Îi era egal.
Aştepta.
Câteva raze de soare îi încălzeau mâinile reci şi  încă nemişcate.
Simțea iar că se sufocă, senzații ciudate ce păreau electrice îi trimiteau o unda caldă, cineva îl mângâia pe spate, simțea o linişte care se răspândea încet, plimbându-se dinspre mâna dreaptă, în sus, spre umeri şi apoi spre piept, îndreptându-se uşor spre inimă.
Îi era frig.
Era dimineață sau seara!?

Încet cerul minții se făcu luminos şi curat. Fără nori de gânduri, fără nici o umbră. Imens și usor.
"-Gândurile mi-s departe." Îşi spuse.
Se gândi să le lase să rămână acolo și să-şi lase şi cuvintele în pace.
"-Ar trebui să te îndrăgostești! Î-i spuse un gând ușor ironic.
"-Când ești îndrăgostit ești frumos!
"-Cine eşti tu?" Îl întrebă alt gând.
"-Cine eşti tu!?" Zise un alt ecou cu voce tare.

Era primavară. Probabil de aici neliniştea de îndragosteală. Poate de mai demult, din vremurile în care un copil a vrut o îmbrățişare care nu i s-a dat.

Linişte.

Au amuțit amândoi - şi el şi copilul.
  
"-Sunt cel care ar vrea să scrie povestea lui cu “până la capătul lumii și înapoi”, dar simte teamă.
Simți iar o teamă surdă, rece și fără sens. Avea senzația că se răsuceşte în aceleași cercuri, iar și iar.
-Sunt eu. Eram eu. Sunt iar eu. Şi totuşi nu mă regăsesc."

Poate vrei prea mult, poate eşti prea "mic" încă pentru o asemenea treabă...
Lumea este atât de mare, încât este posibil să nu o poți cuprinde cu mintea ta.

Simțea că este ziua când vor fi făcute alegerile corecte. Poate că într-o zi ca asta cercurile se vor transforma într-o spirala până la cerul său înalt și se va trezi îndrăgostit pentru totdeauna.

Pâna atunci, nu îi rămânea decât să spere.
"-Sunt viu şi vreau să iubesc, deschid cerul din inima mea. Să intre și să iasă cine vrea."
Zăcu aşa cu obrazul lipit de masă şi cu privirea în gol câteva ore.
Despre ce îl întreaba tainic inima şi de ce nu îi mai răspundea nimeni!?

Era timpul să doarmă.

Vine o vreme când frustrările ies la suprafață, ne strică somnul noaptea, ca la ziuă să se destrame, ușor ca un fum. Am avut vise cât pentru un continent; nu iluzii, ci vise visate, dorințe care m-au facut sa-mi dea aripi și curaj, dar parcă eram prins într-o pânză de păianjen și nu puteam să fac nimic. Nimeni nu mă încuraja, toți mă amăgeau și habar nu aveam cum să-mi încep povestea. Ma scufund în imensa mare de gânduri, și înot haotic. Sunt doar eu cu mine și mă simt ca atunci când nu mai trebuie să fac pe plac nimănui. Sunt liber. Ma întreb: când nu este nimeni în preajmă să mă privească, cine sunt!? Încerc sa patrund și mai adânc în sufletul meu. Meditez. Ești cine vrei să fii Valentin? Ce ai de gând să schimbi pentru a crea cea mai frumoasă versiune a ta şi pentru a trăi cât mai frumos? Ce as putea sa fac azi bun? Dar rău? Am mai multe gânduri frumoase sau mai multe gânduri negative? Cuvintele pe care le scriu azi vor face bine sau rău celor care le vor citi? De cele mai multe ori ne împiedicăm în rutina vieții și uităm pentru ce suntem aici. Uităm să ne mai îndreptăm ochii și gândurile spre noi, spre ceea ce vrem de fapt, spre ceea ce simțim. Uităm să îndrăznim să mai visăm și ne uitam la cei care și-au împlinit și își trăiesc visele cu admirație sau cu invidie. Crezând că au dat peste ei un noroc chior și plângandu-ne ca pe noi ne-a ocolit, când de fapt nu facem nimic să pășim spre schimbare și spre ceea ce ne-am dori să fim. Mi-am dat seama cât de mult urăște ființa umană monotonia și rutina; și paradoxal, cu toate că o detestă, cade pe nesimțite în ea și se complace. Unii se victimizează, alții luptă. Ar fi minunat să fim capabili zilnic să ne facem o astfel de autoanaliză și introspecție, sau poate nu. S-ar putea să fim chiar dezamăgiți de ceea ce descoperim în gândurile și simțămintele noastre. Tu la ce visezi atunci când nu te vede nimeni?

marți, 14 aprilie 2015

Am vrut sa arunc cu pietre, apoi m-am asezat si am plans

Stau și meditez la cel care am fost și sunt în ultimul timp. Mă privesc în oglindă și îmi conștientizez gândurile: am uitat că în fața mea stă și mă privește un copil în corp de adult, un trăitor de emoții, care înfruntă viaţa aşa cum ştie el și cum poate mai bine. E adevărat, nu cu cine ştie ce succes uneori. Mi-ar merge mai bine dacă m-aș simți sprijinit, înţeles şi acceptat cu tot bagajul meu de trăiri și de frici. Mă privesc în recele de cristal și constat cu stupoare un copil cu o cunoaştere foarte redusă a lumii în care trăieşte. Atunci când nu-mi modelez comportamentul după adulţii din jurul meu acţionez la întâmplare, prin încercare şi eroare. La modul cel mai propriu, uneori îmi dau seama că nu ştiu ce fac. Îmi dau seama că nu m-am născut cunoscător, ci ignorant. Merit pedepsit pentru asta? Nu. Ştiu ce înseamnă să trăiesc hrănind ostilitatea din interiorul meu. Ştiu ce înseamnă să conţin ura. Știu ce înseamnă să fiu mistuit de aversiune şi violenţă pentru ceva ce s-a întâmplat undeva în trecutul meu. Este ca şi cum aș avea în casă un sac mare plin de gunoaie de care refuz să mă despart, chiar dacă gunoierii trec în fiecare zi pe strada mea. Ma deranjează mirosul, stricăciunea și mizeria lui dar totuși nu mă pot sa debarasa de el. Uneori mă văd ca pe un copil confuz, rătăcit si înfricoşat. Știu asta. Am fost eu cel care a vrut sa arunce cu pietre? Da. Separat de toată această analiză, între dorința de a nu ierta care indică dorinţa de a judeca, mă întreb: cine îmi dă dreptul să judec? Cine îmi dă dreptul să arunc piatra? Și de ce trebuie să aruncăm cu pietre!? Când judec înseamnă că eu ştiu mai bine. Nu cunosc și nici nu mă preocup de trăirea sau experiența celuilalt, din interiorul său; sau mă rog, pot doar să o interpretez, și asta clar, trecând-o prin filtrele inevitabil limitate ale minţii mele. A judeca înseamnă a decide că celălalt nu este într-un anumit fel, anume cel pe care eu îl consider dezirabil sau optim. Însă de unde ştiu că felul în care vad eu lucrurile este şi cel mai bun? Poate că este cel mai potrivit pentru mine. Dar de ce ar fi şi pentru celălalt? Cine îmi dă dreptul să hotărăsc cum trebuie să fie celălalt? Acum știu de ce nu l-am lăsat uneori pe cel de lângă mine să fie aşa cum este. Pentru că aşa cum este, nu se suprapunea cu ce-mi doream eu să fie, iar asta mă durea și ma enerva în acelasi timp. Iluzia că viaţa celuilalt de lângă noi ne aparţine persista și nu putem sau nu vrem să renunțăm așa pur și simplu! Mi-am dat seama ca tot ce pot face este să încerc să-mi suport durerea şi să-i comunic celui de lângă mine cum mi-ar plăcea să fie. Știu ca nu am nici un drept să judec sau să încerc sa schimb lucrurile în sensul “bun” adică acela convenabil din punctul meu de vedere. Viața fiecăruia îi aparține, îmi spun apoi. Nu am nici un drept să intervin să schimb ceva. Mi-am zis: dacă nu-ţi place cum este celălalt, spune-i asta şi ajută-l să se schimbe, doar dacă el doreşte şi te solicită. Creează-i condiţiile pentru schimbare sau fii onest și eliberează-l. În orice caz de multe ori s-ar putea ca cel care are nevoie de schimbare să nu fie cel de lângă tine, ci să fii chiar tu. Dacă nu eşti suficient de treaz, nu-ţi vei asuma această nevoie şi o vei proiecta inconștient asupra celuilalt. În spatele intenției de ai judeca pe ceilalți ar putea sta propriile mele fapte din trecut, pentru care nu m-am iertat, deși nu sunt conştient de această culpabilitate pe care o târăsc după mine, apelez la o modalitate ingenioasă de a scăpa de ea. O atribui celuilalt! Vinovăția proiectată şi judecată formează un tot. Dacă cineva în jurul meu a greşit, aceasta devine o oportunitate pentru mine de a mă descotorosi de ostilitatea pe care o conţineam, de energia negativă, care nu ştiam ce să fac cu ea. Dacă se acumulase, “destinatarul”, adică cel spre care îmi îndrept furia, nu va înţelege nimic din reacţia mea. Şi este normal. Deoarece reacţia mea exagerată nu are aproape nici o legătură cu el. Sunt doar trăirile mele, "nebunia" mea! Tot timpul mi se spune că am greşit undeva şi că trebuie(atenție!), trebuie să mă simt vinovat. Mereu mi se spune trebuie să mă autocorectez şi atunci hotărăsc să mă autopedepsesc. Dar cum nu mă pot pedepsi pe mine însumi, proiectez vina asupra altcuiva şi îl pedepsesc pe el. Undeva, într-un colţ al sufletului, realizez că îl condamn pe nedrept şi mă simt culpabil. Şi de aici totul se reia. Căutând pe Google, ultimul Mesia, aflu că psihologic vorbind, un om care este pedepsit nu devine mai iertător ci devine mai "pedepsitor", pentru că asta e singura lecție care i se predă și i se tot repetă! Orice copil învaţă că la greşeală se răspunde cu pedeapsă şi că orice vinovăţie se plăteşte. Acesta e circuitul legii. Legea se întemeiază pe frică. Iertarea se întemeiază pe iubire. Dar iubirea nu poate exista în junglă. În junglă, e nevoie de lege. Astfel a apărut civilizaţia! Cine priveşte atent, va sesiza jungla imediat sub straturile civilizate ale omului modern. Este suficient să le zgârii puţin. Provoacă-l puţin pe aproapele tău şi vei înţelege despre ce vorbesc. Și totuși: Cine este cel care a vrut să arunce cu piatra!?

marți, 31 martie 2015

Paralizat de disonanţe

Deseori mă amuz de propriile mele emoții și reacții psihce. După o depresie sunt uimit când îmi aduc aminte că am gândit și m-am jucat inclusiv cu ideea de moarte. Îmi amintesc de zile în care în sufletul meu era linişte, o linişte ce nu era spartă de strigăte de război sau de invazii de gânduri distructive, ci doar de hohote de râs. Deseori rămân șocat atunci când conștientizez și îmi aduc aminte de furia și comportamentul meu dintr-un episod de criză sau momente de turbulență produse din dorința de schimbare. Uneori mă schimb fără sa îmi dau seama, o fac sub influența unor factori externi, mă trezesc că mi-am modificat atitudinea și acționez în mod contrar credințelor mele vechi. Lipsa consensului dintre două gânduri proprii îmi dă uneori dureri de cap. După ce am fost disperat, după ce m-am torturat, am simțit nevoia să meditez și să contabilizez. După un timp, mi-a fost clar: este teribil de dureros sa constați că o mare iubire a fost, de fapt, o mare înșelătorie, creată, inconștient, chiar de tine. Dar și mai dureros este sa trăiești în ea în continuare, fără să-ți dai seama. Nevoia dramatică de reducere a disonanţei poate duce la revoltă împotriva propriilor sentimente. Una să simți și alta să spui și să faci este cea mai dureroasă trăire atunci când iubești. Multe și incredibile lucruri fac oamenii pentru a evita disonanța, acea frică de trăiri violente și chiar durerose, acele oscilații nebune când te contrazici pe tine însuți. Rațiunea încearcă să elimine conflictul pentru că îl detectează ca dat inexorabil. Ne pierdem prea mult timp suferind, plângând pentru nimicuri sau grozăvii, rătăcind gânduri și uitând de noi. Suntem prea des confiscați și judecați de părerea altora despre noi. Un mic reglaj al sufletului, o mică autoeducare nu poate fi decât benefică. "Astăzi nu îmi pasă!" Iar acestei miraculoase stări îi pot adăuga grija de a nu răni gratuit pe nimeni și nici pe mine însumi; de a nu insulta, de a nu face rău, și mai ales, de a nu aștepta confirmări...

luni, 30 martie 2015

Dacă dificil înseamnă să nu vreau să trăiesc conform "așteptărilor" celorlalți, atunci da sunt dificil..

Niciodată să nu latri, dacă nu ești pregătit să muști!
Ceea ce spun pare ca o instigare la revoltă, însă nu acolo vreau sa țintesc. Ideea este să nu ameninți dacă nu poți pune totul în practică.

Mă scutur de cele nefolositoare, îmi mai dau două palme singur, să fiu sigur ca m-am trezit, zâmbesc și merg mai departe.
Morală sau rezolvare!? Ține de fiecare.

miercuri, 25 martie 2015

Mica lectie de iubire

Cand te îndrăgostești, lași garda jos, renunți la mândrie și plângi alături de celalalt. Când iubești un om, îl asculți și încerci să-l ajuți cum poți. Când iubești un om, iubit sau prieten, nu-l judeci, nu-l critici. Încerci să-l înțelegi și să-l sfătuiești. Nu vei încerca să-l schimbi sau să-l faci de râs în fața prietenilor făcând afirmații dubioase. Când iubești un om, devii curajos și increzator, te simți responsabil, te simți puternic și realizezi că fericirea trebuie protejată și întreținută cu orice pret. Nu există jumatatea perfecta; există jumătatea potrivita. Să te înțelegi din priviri, să uiți ca te-ai certat acum cinci minute sau să știi să creezi un mic univers al tau, în care tu și celalalt au decis să se unească pentru a face ceva frumos impreuna, înseamnă să fii special. Indrăgostiți-vă de cei care vă respectă cu adevărat și nu vă trageți sufletul la răspundere: iubim fără motiv, din dragoste facem nebunii! Dragostea nu este ca un război care justifică mijloacele. Persoana potrivita trebuie să vă respecte, să vă înțeleagă, să aibă timp pentru a vă asculta, să aibă timp pentru o plimbare, să vă surprindă cu un trandafir într-o zi normală, să vă sărute fruntea, să vă fie iubit, prieten și frate. Dragostea nu înseamnă perfect, înseamnă echilibru. Când iubești, te pierzi în ochii persoanei iubite. Și asta se vede, nu poți să te prefaci sau să o ascunzi.

luni, 16 martie 2015

Fața în fața cu mine însumi

Stau față în fată cu mine, aproape zilnic. Mă privesc şi încerc să-mi zâmbesc mie însumi în oglindă dimineața.
E greu cu senzația asta de sufocare.  Mă întreb iar cine sunt, ce simt, ce vreau şi mai ales de ce nu pot să depăşesc anumite evenimente din trecut, care, ca nişte fantome, mă pândesc să mă ducă înapoi la vechiul stil de viață.
“De ce să iubeşti necondiționat, Valentin?”
"De ce!?"
“Tu, vrajitorul cel bun, care ştie mereu ce vrea de la viață, să te predai în brațele iubirii necondiționate?”
“N-ai nevoie de nimeni ca să reuşesti!”
"Esti puternic!”

Încă fug de iubirea pură.
Gândesc greoi! Frica încă nu s-a dizolvat de tot, dar lupt cu ea zi şi noapte. Mi-e frică să nu alunec.

Renunț la teamă şi resentimente dar mai ales renunț la sentimentul de vinovăție. Renunț la tăcere.
Renunt la critică, judecăți preconcepute şi  aşteptări infantile. Renunț  la dezamagiri şi lamentări.

Renunț la obiceiul meu prost de a le face celorlalți pe plac.

Renunț la bârfe, lacrimi şi suferință.

Stresul, suferința, ura, sentimentul de vinovăție şi lipsa de iubire ne îmbolnăvesc şi iubirea nu reuşeste să se strecoare unde este prea multa judecată.
Mă retrag în mine!

Vreau să trăiesc şi să iubesc. Vreau să-i iert pe cei care m-au rănit profund. 
Mă urmăresc pe mine însumi şi îmi studiez marea de gânduri în care simt că mă înnec uneori.
Mă las dezbrăcat de scuze şi de explicații.
“Este uşor să ai de-a face cu oameni răi, cu cei buni ai multe bătai de cap.”
Ochii mei se umezesc şi inima mi se strânge de fiecare dată când mă gândesc la cât de greu am prins curaj în lume. Fuga nu m-a vindecat.

Îmi înghit suferința, lacrimile, ura şi resentimentele şi sper că într-o zi voi scapa ca printr-un miracol de ele.

Toti ne zbatem în apele tulburi ale trecutului nostru. Unii fățis, alții pe ascuns.

Pe toți ne doare ceva, undeva şi întotdeauna încercăm să ne ascundem sub masca iubirii şi a generozității chiar dacă în suflet avem furtună.
Şi da, azi sunt trist, dar are si tristețea frumusețea ei!

luni, 16 februarie 2015

Simte Învață Evoluează

Să-ți gasești calea nu înseamnă neapărat să-ți găseşti împlinirea, mai degrabă povestea este despre cum să-ţi împărtăşeşti, trăindu-ți, propria bucurie.

Nu să găseşti fericirea este sensul sau secretul existenței, este secretul de a şti cum să o împărtăşeşti!

Nu "trebuie" să găseşti fericirea, ea este doar o stare de sine.
Vine și pleacă uneori.
Asemeni ploii, sau a norilor!

Dacă nu eşti fericit când intri într-o relaţie de orice fel, nu vei avea ce "fericire" să pui în ea – iar în relaţiile interumane putem să găsim, sau să primim, doar ceea ce punem noi înşine acolo.

Acesta este un adevăr universal valabil,  pentru tot ceea ce este conţinut de "Viaţă".

Ceea ce dai din tine este ceea ce este şi implicit ceea ce simți.

#ValentinDragomir

sâmbătă, 7 februarie 2015

Ce sunt oamenii?

"Era odată un bătrân unchieş foarte înțelept, care ședea la marginea unui sat, aproape de intrarea unei bătrâne cetăți din Transilvania.

Un tânăr se apropie mergând încet într-o zi și îl întreabă:

- Buna ziua! Nu am mai fost niciodată pe aici, prin ținuturile acestea. 
Cum sunt locuitorii acestei cetăți?

Bătrânul îi răspunse zâmbind printr-o altă întrebare:
– Cum erau locuitorii cetății de unde vii?
– Egoiști și răi! De aceea mă şi bucur că am plecat de acolo.
Bătrânul se gândi puțin şi răspunse calm:
– Așa sunt și locuitorii acestei cetăți.
Şi tânărul plecă.

Puțin după aceea, un alt tânar se apropie de omul nostru și îi puse aceeași întrebare:
– Buna ziua unchiule, abia am sosit în acest ținut. Cum sunt locuitorii acestei cetăți?
Omul nostru răspunse cu aceeași întrebare:
– Cum erau locuitorii cetății de unde vii?
– Erau buni, mărinimoși, primitori, cinstiți şi foarte veseli. Aveam mulți prieteni acolo și cu greu i-am părăsit.
– Asa sunt și locuitorii acestei cetăți, răspunse bătrânul.

Un cioban care își aducea pe acolo oile la adăpat în fiecare zi, auzise aceste convorbiri și, pe când cel de-al doilea tânăr se îndepărta, se întoarse spre bătrân și îi zise foarte mirat.
– Cum poți să dai două răspunsuri cu totul diferite, la una și aceeași întrebare!? Iar fața lui parea foarte indignată.
– Fiule, răspunse unchieşul: fiecare poartă lumea sa în propria-i inima. Acela care nu a găsit nimic bun în trecut, nu va găsi nici aici, nici acum nimic bun! 
Dimpotrivă, acela care a avut prieteni și în alt oraș va găsi și aici tovarași credincioși și de încredere. 
Pentru că, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decât ceea ce știm fiecare să găsim în ei!"













Noi suntem lumea.


Ceea ce proiectăm în ea este ceea ce este.


Oamenii nu sunt altceva decât ceea ce știm fiecare să oglindim în ei!

marți, 20 ianuarie 2015

Cine sunt!? Ce simt!? Ce vreau!?


Dacă aş cădea într-o zi în genunchi în fața vieții şi m-aş considera înfrânt, aş fi!
Sunt ceea ce vreau şi eu însumi hotărăsc să fiu,
Mi se formeză un alt gând!

Dacă mă gândesc că nu am curaj, nu am!
Dacă vreau să câştig şi oscilez că nu o pot face, mai mult ca sigur, nu voi reuşi!
Dacă m-aş gândi că voi eşua, deja aş fi pierdut.

Pentru toți oamenii din lume, succesul apare odată cu încrederea de sine, iar starea de spirit este tot ceea ce contează. 

Cel care câştigă este cel care gândeşte că poate!
Eşti ceea ce consideri că eşti!

Fii înțelept şi bun şi mulți te vor iubi.

vineri, 9 ianuarie 2015

Ai grijă ce faci şi ce spui pentru că alții învață de la tine.

Oamenii devin ceea ce îi încurajezi să devină, şi nu ceea ce le spui mereu să fie.

E vădit lucru că oamenii se încăpăţânează să se compare cu alţii, să îşi dorească să fie altcieneva, să se accepte cu greu aşa cum sunt şi e mare lucru atunci când înveţi să nu te mai priveşti prin ochii celor din jur şi să înveţi să te priveşti pe tine în toate oglinzile pe care le întâlneşti. Imaginea de acolo o iei cu tine tot timpul şi dacă nu o placi nu aştepta ca alţii s-o facă în locul tău. Oamenii din jurul nostru sunt cele mai mari expresii ale adevărului pe carele putem afla despre noi. Cu toţii avem un ritm propriu care ne conduce şi mai presus de toate cu toţii avem în noi puterea de a merge până la capătul drumului. Să nu fiţi însă trişti când drumul vostru nu coincinde cu a celor apropiaţi. Sunt în viaţă momente când fiecare merge pe poteca lui, dar să nu uităm că niciun drum nu e ocolit de alte cărări şi până şi cele mai îndepărtate poteci ajung să se interescteze. Am învăţat că valorile şi idealurile sunt diferite, şi doar pentru că cineva nu ni le împărtăşeşte nu înseamnă că e mai prejos decât noi. Am învăţat că doar respectând vei fi la rândul tău respectat şi că doar învăţând din greşelile proprii poţi fi un bun sfetnic pentru cei din jur. Căci până nu dai piept cu durerea nu poţi afla ce-i alinarea.

Părți din mine...

Stau şi mă gândesc...
Ce ar trebui să-mi spun dacă "ar trebui" să-mi spun mie însumi nişte lucruri!?

Îmi plac jocurile de cuvinte.

Ei bine, zic: ar trebui să scriu mai mult, ar trebui să alerg mai mult, ar trebui să visez mai mult!
Dar, oare când mai avem timp să le facem pe toate!? Printre atâtea gânduri, atâtea probleme, reale şi închipuite. Atâtea nevoi!

Cine sunt!? Ce simt!? Ce vreau!?

Câteodată calea poate fi să-ți trăieşti întâmplator viața, să răspunzi la tot felul de chemări şi să te pierzi în tot felul de anturaje. Blocat între propriile vicii şi necesități sau între multele lucruri care "trebuie" să le faci pentru ceilalți şi  bineînțeles cele care trebuie să le faci pentru tine. Posedat de trăiri din trecut sau pierdut în trăirile care mi le oferă viața la fiecare pas, stau şi mă întreb cine sunt eu, ce vreau şi care îmi este direcția!?
E clar că am un timp de când stau şi ronțăi idei.
Mă întreb oare este bună direcția în care vreau să merg!? Oare asta îmi doresc să fac!?

Oare fac ce vreau eu, sau ce se asteaptă ceilalți de la mine!?

Luptă nebună cu propriile gânduri, oscilări duale între păreri pro şi contra
între aduceri aminte de persoane şi trăiri.
Câteodată am în cap un ocean de gânduri. Curge în fluvii  şi curenți de idei, cu lacuri de frustrări şi mări de dorințe!

Cine sunt eu răsună iarăşi ecoul mut în capul meu!?

Şi mintea se goleşte.

Totul dispare.
Şi atunci parcă mă pierd în infinit!
Stau eu cu mine şi parcă văd norul de gânduri ce vine peste mine!

Şi iarăşi mă pierd!

Uneori stau şi mă gândesc că degetele mele îşi fac singure treaba, şi picioarele la fel!
Pierdute între mecanisme şi formalități!
Atitudini!

Mi-e frică să nu-mi trăiesc viața ca atunci când te pierzi în culoarea verde la semafor!
Semaforul se face verde şi eu tot îl privesc! Şi totuşi stau!
Trebuie să mă atenționeze cineva şi totuşi îl priveam!

Mă gândesc oare pot să pățesc la fel şi când mă cert sau când manânc; sau pur şi simplu când fac conversație câteodată!?

Ne trăim viața pierduți între conflicte şi între scenarii inutile exact ca la semafor! Uităm! 
Se face verde si noi stăm pe loc!
Şi nu avem pe nimeni să ne atenționeze!
Uneori este cazul să ne oprim şi noi insistăm.
Ne pierdem între vicii şi între gelozii şi cel mai des şi dureros ne pierdem în conflicte de care nu avem nevoie!

Cine sunt!? Ce simt!? Ce vreau!?

Sunt întrebări care mă aduc înapoi la cel care sunt, la cel care am hotărât să fiu, să devin.
Şi în mintea mea iar se face gol, iar sunt eu şi cu mine treaz şi conştient cautându-mi sensul şi calea.
Să-ți creezi realitatea urmărind să nu te pierzi în instincte!
Jocul cu mintea mă face să uit iar de mine.
Nu te poți gândi la două lucruri în acelaşi timp.
Şi totuşi: ce aduce gândurile!? Ce le face să treacă!?

Sunt doar câteva gânduri care ar putea fi completate de ale voastre.

Universul să ne dea energie, claritate şi viziune în momentele de descurajare, ca să putem să ne ridicăm şi să continuăm să ne trezim, să vedem cine suntem şi  ce vrem. Şi mai ales cum să ajungem exact acolo unde ne dorim să fim!

Cine sunt eu!? Ce simt!? Ce vreau!

Creația şi drumul spre fericire

Când creezi nu cauți aprobare, nici faimă şi nici bani!
Nu creezi să fii aprobat. Faci ce-ți place pentru că-ți place. Eşti tu însuți şi faci ce-ți place!
Să nu te laşi descurajat de obiecţiile pe care le-ar putea stârni ideile tale sau lucrările tale nu-i uşor şi nici simplu.
Fiecare din noi a fost descurajat, unii şi-au descoperit cauzele descurajării, alţii nu; un singur lucru este cert: când eşti „la pământ” parcă nici un îndemn sau motivaţie nu mai sunt eficiente.

Unul din elementele care ne lipseşte când suntem căzuţi în descurajare e tocmai dorinţa de a ne ridica şi de a continua. 
Uneori şi din răzbunare faţă de noi stăm acolo, pentru că vrem în acest fel să ne pedepsim, alte ori rămânem acolo din cauza epuizării. 
Sunt cazuri în care căzătura e aşa de mare încât apare o formă de şoc şi avem nevoie de timp ca să ne repoziţionăm. Oricum, să te ridici din descurajare e un semn al maturităţii psihice, spirituale şi fizice.

Eu zic mereu înainte, zâmbind şi înfruntând orice obstacol. Mereu spre ceea ce-ți doreşti fii, să ajungi, să devii!

O conştiinţă invulnerabilă.

Omul înţelept este acela care nu-şi consumă energia cu lucruri pentru care nu este potrivit; dar şi mai înţelept este acela care, dintre lucrurile pe care ştie să le facă bine, le alege şi le face cu stăruinţă pe cele pe care le ştie cel mai bine.

Scopul este să fim fericiți. Nu se poate ajunge la asta decât foarte încet. Trebuie stăruit în fiecare zi.
Să fim înțelepți, zic!

Vezi, auzi și simți persoana din fața ta?

Ştim că personalitatea ne defineşte şi prin comportamentul de răspuns la stimulii exteriori sau interiori, construindu-ne astfel unicitatea. 
Importantă este însă şi capacitatea noastră de adaptare la societatea în care trăim, astfel încât rezultatul să fie unul optim atât pentru noi cât şi pentru ceilalți.

Pentru asta este nevoie de o bună capacitate de înțelegere a celorlalți, care poate decurge din autocontrol şi cunoaştere de sine. Emoțiile noastre  pot influența într-un mod mai mult sau mai puțin subtil comportamentul nostru în relaționarea socială. Exteriorizarea lor poate lua forma unor trăsături accentuate de personalitate  după care care se poate ‘’eticheta’’ o persoană.

Lumea îşi imaginează că totul este uşor, că unii oamenii  beneficiază de nişte capacități pe care ceilalți nu le au.  Ceea ce este total fals!

Toți avem această calitate,  suntem  mai mult sau mai puțin conştienți de ea.
Parțile bune ale empatiei vin la pachet şi cu altele, mai puțin bune.
Oamenii empatici sunt în general persoane care gândesc mult, carora le place să rezolve probleme şi merg în general pe ideea că acolo unde a aparut problema se află şi răspunsul, rezolvării acelei probleme. Sunt unii care nu adorm noaptea până când nu găsesc răspunsul ori soluții la o problemă ce nu le dă pace. Iar de multe ori, problemele la care se gândesc nici măcar nu sunt ale lor.
Deci sunt foarte sensibili la problemele altora!

Daca încrederea în propria persoana e scăzută, automat empatia este defectuoasă, ceea ce conduce la o socializare redusă.

Empatia nu înseamnă să fii de acord cu tot ce spune persoana din fața ta, să o aprobi și să joci după cum îți cântă ea, ci doar să accepți că există și un alt punct de vedere, iar fiecare are perceptia realitatii sale.
Oamenii empatici văd dincolo de măşti, cu usurință.

Empatia este o treaptă din inteligența emoțională, care te ajută să ai relații de calitate și să-ți oferi posibilitatea să-ți lărgești viziunea asupra lumii, în același timp fiind mai convingător și de folos pentru cei din jur, este capacitatea de a fii conștient, de a înțelege și aprecia sentimentele celorlalți și să fii sensibil la cum și de ce gândesc și simt oamenii într-un mod sau altul, chiar dacă e diferit de cum gândești și simți tu, este capacitatea de a recunoaște și, într-o oarecare măsură, de împărtăși sentimentele (cum ar fi tristețea sau fericirea) care sunt experimentate de către o altă ființă, chiar dacă aceasta nu le exprimă explicit. 
O persoană are nevoie de a avea un anumit grad de empatie înainte de a putea să fie capabilă să simtă compasiune.

Empatia reprezintă capacitatea de a te detașa de celalalt, de a nu ne identifica pentru a evita amestecul emoției noastre cu a celuilalt sau a problemei noastre cu problema celuilalt și pentru a fi astfel și mai capabili de a-l ghici, de a-l înțelege și de a-l ajuta pe celălalt.

Să-i simțim şi să-i ajutăm pe cei care vor să fie ajutați să se trezească.


Mica lecție de iubire


Ce înseamnă să iubeşti cu adevarat?

Iubirea care cere tot timpul seamăna cu un fel de colivie de aur, un fel de închisoare cu pereții transparenți. 
Mulți dintre noi credem că suntem liberi numai pentru că pereții închisorii în care trăim sunt invizibili! 
Eu am trăit această experiență.
Am avut această senzație!

Să oferi ceva cu bucurie, fără să aştepți nimic în schimb este mai complicat! Puțini înțeleg această experiența măreață. 
Nu ştiu dacă are termen de comparatie.

Dăruim foarte des în acele situații-obligații, însă, uităm că oferim ceva fară a cere nimic în schimb; şi că este clar că în “darul” nostru nu a existat nici un fel de entuziasm, ci mai degrabă interes.  Şi dacă  adânc în sufletul tău, au existat vagi resentimente sau senzația de a fi obligat. Este evident. Nu se poate vorbi de iubire în acel caz. 

Tu, cel adevărat, nu ai face asta, doar că nu te-ai putut opune!
Între a oferi locul în autobuz cu bucurie sau respectiv dintr-un sentiment al datoriei există o mare diferență.

Iubirea reală se manifestă prin acțiuni care izvorăsc din preaplin, din abundență sau exces, spre deosebire de iubirea în percepția ei curentă care este activată de nevoie, deci de lipsă sau deficit.

Oameni care îsi cerşesc iubire unii altora!
Suntem dezamăgiți şi frustrați, deoarece nici un cerşetor nu poate face fericit un alt cerşetor!
Şi totuşi pretindem!

Trebuie mai întâi să-ți cunoşti Sinele, adică pe tine însuți, cunoaştere destul de anevoioasă când esti prins în mrejele acestei lumi!
Iubirea care dăruie, dăruie şi nu cere, poate fi comparată mai bine cu un fenomen mai
degrabă exotic, dacã îi luăm în calcul şi contra-partea.

Este vital să înveți să iubeşti, să ştii când să dai şi să nu te aştepți la nimic în schimb!
Primesti şi oferi, primesti şi oferi căutând un echilibru.
Ceea ce pare atât de simplu la nivel fizic devine brusc complicat la nivel sufletesc!
De ce!?
Te bucuri să primesti, dar ai mari ezitări în a oferi.

Cine are o privire pătrunzătoare vede dincolo de ambalajul strălucitor!
Este crucial ca energia iubirii să curgă!
Înăuntrul oricărei ființe umane se află Eu-l care nu este nimic altceva decât iubire şi înțelepciune.
Dacã energia iubirii nu este exprimată, dacă este blocatã, ea se poate întoarce împotriva ta.
Ştiu că multe tulburări se datorează agresivității neexprimate în acelaşi mod o serie de patologii au la bază iubirea neexprimată.
Fiind blocată înăuntrul tău, energia îşi schimbă polii. Ceea ce era benefic şi creator devine,
prin reprimare, malefic şi distructiv.

Acesta este motivul pentru care rămân optimist în ceea ce-l priveste pe diavolul din mine!
Într-o bunã zi, cineva îi va schimba polii!

duminică, 21 decembrie 2014

Azi sunt fericit pentru că...

Azi vă iubesc pe toţi. Aleg o cale atât de greu de înţeles şi acceptat de către oameni! Dar sunt convins că este singura care mă va duce spre fericire.

Şi da, dragă suflet, aş vrea să ştii că am suferit mult! În plină noapte mă trezeam din somn în singurătatea camerei, priveam întunericul şi şopteam încet să mă aud doar eu: „Eu vreau să-i iubesc pe toţi!". 

Ştiam că are să mă audă întreg Universul.

Şoptesc şi o transform în mantră.


La început mi-a fost mai greu. Iubirea însă a fost mereu cu mine. Nu mă părăsise nici o clipă. Eram doar confuz. Am văzut în mine că sunt ticălos, rău, afurisit şi nemernic. M-am cutremurat de păcatele mele şi de neputinţa mea.

Mi-am dat seama atunci că eu, care doream cu toată inima o lume ideală, eu însumi eram un ignorant! Deci mai întîi trebuia să devin eu un om curat, un om nou.

Şi am început să mă lupt cu răul din mine.

„Eu vreau să-i iubesc pe toţi!" 

„Eu vreau să-i iubesc pe toţi!" 

„Eu vreau să-i iubesc pe toţi!" 

Încet-încet a coborât peste mine lumina adevărului. Am început să trăiesc fericirea! 

Şi golul din inima mea, pe care aşteptam să-l umplu cu iubirea celorlalti, l-am umplut cu iubirea mea.

Şi abia atunci am înţeles atunci că mare cu adevărat este cel care se vede pe sine mic. Pentru că locul în care orice boală se ascunde este, până la urmă, sufletul nostru și dinspre el trebuie căutată și încercată vindecarea noastră.

Sufletele frumoase, iubesc mult…



joi, 25 septembrie 2014

Între echilibru şi haos.

   Ce se întâmplă este că în majoritatea timpului nu ascultăm ce ni se întâmplă acum şi nu ne trăim viaţa aici. Poţi să ajungi la 70 de ani şi să nu fi trăit nici un minut din viaţa ta, sau foarte puţine şi în rest ai alergat după tot felul de mişcări, care se întamplau în tine haotic, care nu erau ale tale.
Sau fiind în dezechilibru şi haos ai preluat exact gândurile stările şi neliniştile celorlalţi,.
A fi în prezent înseamnă să fii în echilibru cu tine însuți, un echilibru care să ne cuprindă toate aspectele existenţei noastre: mintea, emoțiile şi corpul.

Deci să fim conduşi de altceva!




   A trăi în prezent… asta înseamnă să reuşim să ne echilibrăm total emoţiile, care ne împing la tot felul de trăiri care nu sunt în prezent, la fel gândurile noastre care sunt tot timpul legate de cineva sau ceva care a fost, sau ce o să fac, sau ce va fi! Să ne eliberam deci de starea noastră de sclavi, de dependenţe, emoţii şi mai ales gândurile noastre.
Să ne detaşăm total de ele.

  Echilibrându-ne, închizând rănile şi eliberându-ne reuşim pur şi simplu să fim acum!
Tu nu poţi să fii acum şi nici măcar să urmăreşti ce am scris eu acum, pentru că ai gânduri, care te mută, şi dacă nu îți dai seama, ajungi să fii exact sclavul lor pentru că, tu mergi după ele, nu eşti lăsat de gândurile tale să fii acum, şi să asculţi ceva care ți se întâmplă acum.

  În interiorul nostru, al omului comun, sunt doi stăpâni cu două voci: ego-ul orientat spre egocentrism şi sufletul. Vocea sufletului este foarte blândă şi suavă, de obicei nu penetrează gălăgia gândurilor şi eu-l care mereu începe cu: “eu vreau”! 
Deci un echilibru nu poate exista în ego pentru că esenţa lui este însuşi dezechilibrul.
Nu putem rămâne în egocentrism şi să căutăm echilibru între minte şi suflet.

   Tocmai neliniştea asta, golul interior şi singurătatea voastră vă face să căutaţi, pentru că înţelegeţi că ceva nu este şi nu este; nici în forma asta de carieră de success, nici în cealaltă, nici în nimic! 
Nu este şi ştiţi de ce? Nu putem servi şi egoului şi sufletului în acelaşi timp. De asta simţim gol interior şi nu poate fi armonie. Singurul motiv este: pentru că sunteţi în separare! Când apare dualitatea, oscilăm dezechilibrați şi nu putem fi aşadar în plinatatea noastră!

   Există un echilibru între minte si corp: cum e mintea aşa e şi corpul!

   Din acest motiv foarte mulţi oameni au tot felul de afecţiuni şi de boli pentru că aşa manifestă corpul ce este în mintea şi în emoţiile lor. Întotdeauna există o relaţie directă. Pentru că de fapt noi suntem o manifestare a altceva, dar când omul nu îşi pune niciodată problema manifestarea cui este, şi nu poate ajunge de fapt la cauză, va fi întotdeauna o haină fără stăpân.
   
   Dacă vrem vreodată echilibrul intern, singura cale care există, este ca vocea egoului să se diminueze, ca egoismul şi personalitatea duală să se diminueze şi să devină un instrument al sufletului care să conducă. În momentul în care sufletul reuşeşte să conducă maşinăria, forma noastră fizică şi identitatea noastră (pe care nici măcar nu o cunoaştem!), în momentul în care sufletul reuşeşte să o conducă, se poate vorbi de echilibru.

Armonia este o calitate divină.
Pentru că sufletul mai departe, este condus de către spirit, deci de către divin, şi numai în calitatea divinului exista armonie.

   Ca să trăieşti în prezent, înseamnă că ai toate lucrurile echilibrate în tine, şi nici măcar nu te mai situezi pe coloana asta de spaţiu şi timp. Eşti acum… şi doar atunci te sustragi formelor lumii ăsteia şi al mecanismelor ei, care te fac sa faci lucruri pe care nu le vrei, sa spui lucruri care nu le crezi. 

Trăieşte-ți viaţa, nu lăsa viaţa să te traiască!

A fi prezent = A fi în prezent

Meditează asupra celor scrise, atunci poate există o mică nişă de ieşire. 

Să fim zei!

luni, 18 august 2014

Utopia mea




  Cu toții ne dorim o lume perfectă, noi toți vrem să trăim bine și într-o societate ideală. Cu toții am gândit vreodată sau am spus frazele tipice: "Prea rau nu-i așa!?" sau "Dacă eu as conduce nu ar fi atât de...".
   Deseori fiecare dintre noi încearcăm să schiţăm în mintea noastră o lume ideală, sau cel puţin aproape perfectă, în care am vrea să locuim, visăm la o lume în care pretutindeni să guverneze binele, adevărul şi frumosul, iar preşedintele ei sa fie fericirea.

    În societatea mea nu ar exista lăcomie invidie şi corupţie, aşadar celor care ar conduce nici nu le-ar trece prin cap sa fure de la ceilalţi! 
Educaţia ar fi concentrată pe dezvoltarea personală a copilului, care ar fi de departe cea mai importantă materie dintre toate. 
Orice copil trebuie educat şi învațat să-şi găsească calea, fiecare să se trezească de mic sa ştie cine este şi ce vrea să devină!

   În lumea mea nu ar exista goana după averi, care implică nemijlocit avariţia şi lăcomia. Nu aş permite oamenilor să distrugă totul în calea lor, chiar şi ceea ce nu le aparţine, adică natura.

   E doar părerea mea, eu ştiu că există oameni vor avea păreri pro sau care vor putea completa, dar şi care care vor fi împotrivă, reflecția este însă cea mai importantă.

   Nu sunt nici academician, nici lingvist şi nici profesor de română. Nu sunt nici măcar absolvent de facultate. Formarea şi preocupările mele profesionale se încadrează mai degrabă în segmentul real, tehnic si chimic. 
Totuşi sunt vorbitor de limba română. Poate că mai greşesc, poate că îmi scapă uneori elemente de fineţe, dar am o bază bună şi încerc să facilitez şi altora accesul la acesta.

   Sugestiile şi comentariile sunt oricând bine-venite, în măsura în care tonul lor este didactic şi nu superior!

vineri, 25 iulie 2014

Respir, deci trăiesc!?

De când mă știu mi s-a tot spus că viața e grea, că există competiție, că trebuie să lupt din greu să-mi câștig diverse drepturi în societate, să-mi câștig pâinea, încrederea și mai ales respectul. Vorbesc despre acele drepturi de care se presupune că dispunem toți, că le avem și le-am avut dintotdeauna chiar de la naștere. Drepturi care le văd încălcate la tot pasul, aproape mai tot timpul.
Văd mereu oameni care muncesc foarte mult și totuși nu se descurcă, nu văd  iubire, nu văd fericire, nu văd evoluție și nu văd bucurie.
Văd invidie și foame, văd cum se vând oamenii pentru bani, văd tristețe și bătrâni cu frică de moarte.
Moartea!?
Subiect rar pomenit, fenomen trist de care nimeni nu știe mai nimic, dar de care toți se tem deoarece ei preferă viața!

Mă las dus de idei și mă joc în gând cu moartea! În copilărie o vedeam mereu la tot pasul,  și totuși mai toți povesteau mai mult despre viață. Și eu ca și alții am fost învățat cum să “trăiesc”, am fost învațat cum să "dau" bine și să mă adaptez la viață.      Obligatoriu și necesar!
Bineînțeles că îmi vine vorbesc despre viață!

Noi toți am hotărât în societatea de astăzi ca după ce ne naștem, să fim educați, ne vom angaja, ne vom casători, ne vom umple de credite, vom face mulți copii pe care îi vom educa la fel, ca într-un final să îmbătrânim și să murim.
   Asta să fie viața? Acesta să fie sensul!?
   De mic copil mi s-a părut o mare prostie, Un fel de poveste stupidă. Și totuși rând pe rând aproape toți primim aceeași poveste, o trăim repetată generații după generații.
Adevarul este că nu știm nimic nici despre viață cum nu știm nici despre moarte!
   Cei care află că sunt pe moarte vor să facă în ultimele zile ce n-au facut o viata întreagă? Adică să trăiască!
Mulți când au impresia ca și-au distrus iremediabil viața și nu mai văd nicio cale de iesire, se gândesc imediat la sinucidere.
În nici un caz nu vă așteptați moartea ca să aflați ce este viața.

Mă mint că ce fac eu contează!?
Voi afla la un moment dat că am avut rețeta greșită!?
  
Ce-mi va fi lipsit? Curajul de a fi eu.

Uneori ne este foarte greu să ne amintim ce mai înseamnă acest eu, de sub multele condiționări, frustrări și eșecuri.
Viața mea nu e niciodata în afara mea! Viața mea sunt eu!
De ce oare nu s-a gândit nimeni la asta?

Viața ta ți-a fost dată ție și depinde numai de tine ce vei face cu ea!
Deja se știe că ne creăm singuri realitatea prin gândurile și emoțiile noastre.
Și totuși iată cât de greu este uneori să ieșim din tipare. Ne este frica de eșec și de ridicol.
Cine ești tu!? Ce-ți place!? Ce-ți dorești!?

Ne este frică să ne trăim viața!
  
Singura modalitate de "trezire la viață", pare să fie ideea de moarte. Un fel de încercare pe ultima sută de metri. Când li se aproprie moartea, în timpul rămas toți vor să profite de viața la maxim, doar nu vor mai suferi din pricina temutelor consecințe! Eliberator gândul! Dar dacă ne-am trăi întreaga viață așa?
Dacă am renunța la frici?
Dacă am conștientiza că noi suntem morți în viață și înviem abia atunci când aflăm că se apropie moartea?

Să nu ne temem de moarte, teama să fie ca nu ai aflat ce este viața!

Toți ne căutăm fericirea și sensul, alergăm toată viața. Dacă ne-am uita bine la noi, la viața noastră să analizăm și să medităm puțin ne-am da seama că nu există viață proastă, exista doar alegeri proaste!
Ce trebuie să știm noi este că alegerile nu sunt pe viață, sunt făcute numai până când decidem că vrem altceva și vom face noi alegeri.
Viata nu este predestinată.
Alegem în fiecare moment ce va fi.

Tu, ce alegi!?

Formatori (de)formatori de opinie!‎

Ce înseamnă un formator de opinie?
O sintagmă destul de vagă. Este acel individ(ă) care îşi dă cu părerea despre ceva şi este aprobat de cei pe care-i vizează. Opinia mea ar fi, practic, opinia celor ce mă citesc după ce vor identifica punctele mele de vedere. Teoretic, e de-ajuns să fie unul de-acord cu mine şi, voila, am devenit un formator de opinie.
De ce am dreptul să mă consider formator de opinie? 
Pentru că pot!

Să zicem că sunt un fel de "ziarist" care îşi scrie pledoariile pe facebook. Este ceva mă priveşte şi nu mă va interesa vreodată sa mi se ridice vre-o statuie.  Asta nu înseamnă că nu mă pot considera formator de opinie, deşi nu am nici o redacţie.
Formatorii de opinie vs realitate.
Ceea ce vreau sã spun este ceva despre formatorul de opinie prost, fost sau actual cititor de promter care are audienţă, cântăreţii şi cântăreţele noastre şi nu în ultimul rând toate personalitaţile cu meserii dubioase domnişoare şi domni deopotrivă care devin idoli, modele de viaţa şi în consecinţă formatori de opinii. Şi aici vine întrebarea!
Cine sa fie exemplul copiilor nostri?
Si mai grav: ce viitor ne cream?

Pentru a putea vorbi despre datul cu părerea "profitabil", este obligatoriu să te ancorezi in realitate, să urmăreşti actualităţile. Mai mult: trebuie să judeci, să filtrezi orice auzi, indiferent de sursă, oricât de Google ar fi sau de publică personalitatea formatorului de opinie.
Pentru ca azi lumea este mereu pe fuga, asaltata de prea multe informatii, manipularea si ajungerea in prostie, este mai usoara ca oricand: multi uita sa verifice informatiile si iau de bun tot ce li se livreaza.
În concluzie, oricine poate deveni formator de opinie. Problema se pune la cât de responsabila este opinia pe care o induci, cat de treaz esti! În plus, trebuie să fii sigur că cele spuse sau scrise au logică pentru că, mai devreme sau mai tarziu legea echilibrului işi va face sigur treaba.
Esti responsabil de ceea ce spui, ce gandesti! Întâi, să învățam (sau să ne amintim în caz că știam dinainte) că de la mase nu poți avea așteptări mărețe, și în nici un caz altele decât de la liderii și profeții lor. Mă refer aici la toate felurile de lideri, nu doar politici, ci și de opinie. Pentru direcția pe care merge natiunea, liderii sunt, de principiu și ca regulă generală, mai responsabili decât masele. Pe de altă parte, merită să nu uităm că fiecare individ este (chiar dacă n-ar vrea  să fie) primul responsabil pentru el însuși, opiniile şi acţiunile lui.

Informaţiile false, exemplul prost dat, propagande de oameni care pot sminti şi pe alţii, pot sa-i afecteze iremediabil pe unii mai slabi de înger. Intreabă-te de ce se întamplă anumite lucruri şi verifică acolo unde este bine să verifici.
Simpla repetare a unei idei NU o face adevărată sau bună de urmat. Deducţiile si raţionamentele copiate NU reprezinta dovezi.
In concluzie:
Numărul de repetări de apariţii sau timpul scurt scurs între repetari NU mă face sa fiu ca tine sau ca ceea ce-ţi doreşti tu să fii!
Behăiala mă lasă indiferent, oricât de mult este ea multiplicată şi oricât de mare vedeta sau sursa NU mă păcăleşte, doar pentru că este bine mediatizat sau pe google, facebook şi altele.
P.S. - Iarta-ma, am folosit deliberat un mix de cuvinte socant, specific gargarei din presa facuta de oameni cu tot mai putina deontologie. Am vrut sa-ti atrag atentia, prevenindu-te asupra unor tendinte nihiliste, comode si superficiale.

marți, 3 iunie 2014

Mica lecție de iubire

   Nici o energie nu poate susține  lipsa de autenticitate, falsul. Ceea ce poate însemna că: dintr-odată, să nu ne mai pese nici macar de acele lucruri de care consideram ca „ar trebui” să ne pese; în special, de exemplu, de „rolul” nostru în viața altor oameni!

Tranzitia de la dualitate, la unitate este un proces lent şi uneori dureros, adica să devii tu însuti, să fii treaz, să fii conştient că tu construieşti fiecare aspect al vieții tale, al trăirilor tale şi implică şi multă concentrare. 

Să nu-ți mai traieşti viața raportat la aşteptările celorlalți.

Să ne vedem valoarea pe care o avem în loc să evaluăm ceea ce „facem” pentru noi sau pentru alții! 
Să învățăm să iubim şi să  evaluăm ce simțim. Doar fiind iubire şi fiind credincioşi față de cine suntem şi ce ne dorim, ne putem găsi calea şi sensul.

Nu pentru că eu, personal, am nevoie de încurajare, ci pentru că, în plan colectiv, pe măsură ce devenim din ce în ce mai autentici la nivelul „uman”, devenim din ce în ce mai puțin preocupați de cum suntem percepuți sau cum îi afectăm pe ceilalți. 

Capabili să vedem reflectarea adevărului, peste tot în jurul nostru, ne permite, în ultimă instanță şi să ne desprindem şi de limitele condiționării noastre sociale.

Cei care chiar gândesc cu inima, ştiu că adevăratul limbaj al iubirii este tăcut, el nu este măsurat de ceea ce spunem, ci de ce(?) spunem ceea ce spunem şi ne reclamă şi o exprimare de sine sinceră.

Intenția înseamnă mereu totul! 
Având acest nou grad de transparență, devine foarte uşor să vedem unde există iubire autentică: momentul în care ceilalți ne comunică adevarul lor sincer!

Observă şi simte! 

Tot ceea ce va disparea din viața noastră vor fi falsitățile restante pe care le susținem: acele lucruri, oameni şi idei care ne țin legați de un model de creație de viață ce nu ne este de nici un folos.

   Gândeşte cu inima! V.
 



marți, 20 mai 2014

Dr. Amo

Se aşeză întins pe canapea şi îşi spuse: 

"-Ceva trebuie sa se întâmple!" Şi apoi aşteptă să treacă.
Corpul doare. Îi era dificil să respire. Simțea aceste energii, stari ciudate de nelinişte. Acum era cea mai mare presiune dintotdeauna! Acum avea de facut o alegere interesantă: se închidea în el şi astepta să treacă sau continua să se afunde.

"-Energia nu are minte, nu-i pasă, nu are sentimente. Este doar energie şi este acolo pentru a te servi pe tine. Este acolo pentru a face orice alegi tu."

"-Nu vei fi niciodată fericit! Fericirea nu există pentru tine!"

"-Am fost învățat că avem libertatea de a alege. De ce aş alege sa fiu nefericit!? De ce!?"

"-Gata. Am obosit. Acum plec să-mi plimb monstrul, să mă regăsesc din negura care mă înconjoară."

Totul era deja obscur. Nu știa exact ce îşi dorea. De fapt știa, dar tot amâna! Știa unde si ce trebuia să îndrepte, dar momentan era prea amorțit, obosit şi plictisit de propria sa stare. Nu avea un loc al său în care se retrăgea, mereu era altul.





luni, 19 mai 2014

Manipularea emoțională

   Când dorim să obținem ceva de la cineva sau să rezolvăm o situație de conflict, conştient sau nu, apelăm la o întreaga gamă de metode: convingerea (persuasiunea), seducția, tandrețea sau agresivitatea. Puțini dintre noi devin conştienți de faptul că astfel, pe nesimțite, ne transformăm în manipulatori sentimentali.

Ce denotă manipularea prin emoții? 

După mine este clar un indice de slăbiciune, cel care se simte mai slab încearcă să manipuleze. Legea compensației! După alții este un semn de inteligență, o formă de adaptare şi o cale de a restabili armonia şi echilibrul în relația de cuplu sau într-o relație în general fie ea de prietenie, profesională sau relația parinte-copil.

Eu cred că manipularea prin emoții este un lucru  foarte negativ. Da! Mai ales dacă există şi vre-un interes ascuns şi egoist la mijloc.
Da, dacă se urmareşte anihilarea personalității celuilalt. 
Este gresit să încerci să transformi pe cineva în alt fel de persoană, cea care vrei tu sa fie. Este foarte greşit să încerci să îl faci să vadă realitatea numai după coordonatele tale. 
Distrugător mai ales unui cuplu, când intenția de manipulare poate însemna multa iluzionare şi lipsă de cunoaştere reciprocă.

Manipularea nu este bună nici dacă demersul este bine intenționat şi are o finalitate pozitivă. Nici dacă persoana care manipulează oferă dragoste şi încredere.

Manipularea este tot o forma agresivă de convingere, dar ceea ce-i conferă termenului o conotație negativă este faptul că cel mai adesea intențiile urmărite de manipulator sunt de cele mai multe ori ascunse. În plus, cel manipulat nici nu este conştient că este ținta unui atac, el nu cunoaste toate intențiile reale ale celuilalt, i se prezinta doar o perspectivă, când de fapt lucrurile stau diferit şi se urmăreşte cu totul altceva.

Cel mai bun exemplu pe care îl pot da şi care este şi destul de des practicat este şantajul prin intermediul sexului. Este tot o formă de manipulare prin emoții, ştiut fiind că actul sexual presupune şi participare emoțională. In foarte multe cazuri, este o metoda extrem de puternica de convingere.

Folosirea manipulării este cea mai agresivă formă de convingere, fie că este vorba de agresivitatea prin limbaj, care duce la dominarea psihica a celui slab,  fie folosirea de violenta fizica sau verbală.

Cred că sunteți de acord că oricare dintre noi am manipulat la un moment dat sau s-a simțit manipulat. Sunt unele persoane care recurg mai frecvent la aceasta practică, cel mai adesea tipul narcisist care îşi exagerează imaginea de sine, tipul demonstrativ, tipul labil afectiv, depresiv, pesimist sau celor cu tulburari de personalitate. 

Psihologia iubirii notează destul de frecvent astfel de cazuri de manipulare prin emoții, explicabile fie prin dorinta de a prelua controlul unei relatii (la persoanele dominatoare), fie prin nevoia de a fi iubit si a mentine cat mai mult timp o relatie.

Despre a fi asertiv


   Ce inseamna a fi asertiv? 

  Fiecare dintre noi are drepturi. Demnitatea noastra se naste din aceste drepturi. Nimeni nu poate trece peste ele fara voia noastra. In acelasi timp, si altii au exact aceleasi drepturi, pe care nu le putem ignora. Atata timp cat vrem ca altii sa ne respecte drepturile, si noi trebuie sa le respectam pe ale celorlalti. Acesta este principiul de baza al comportamentului asertiv. Asertivitatea naste increderea in sine, pentru ca cedam presiunilor doar atat cat consideram necesar. Putem face acest lucru pentru ca mesajul pe care il transmitem celorlalti este unul foarte clar despre cum dorim sa fim tratati. A fi asertiv inseamna a te comporta civilizat, rezonabil si obiectiv, inseamna a le transmite celor din jur informatii corecte despre ceea ce dorim sau simtim. A fi asertiv nu inseamna nici a fi pasiv, nici a fi agresiv, ci a fi undeva intre cele doua extreme.
   
   Pentru a fi asertiv, trebuie sa-ti cunosti drepturile. 

   Dreptul asertiv numărul 1: am dreptul să fiu singurul judecător al propriilor comportamente, gânduri și emoţii și să fiu responsabil pentru iniţierea și consecinţele lor. Comportamentul celorlalţi mă poate influenţa, dar în ultimă instanţă eu decid cum reacţionez la fiecare situaţie și cum o tratez. Eu sunt singurul care are cu adevărat puterea de a-și schimba gândurile, sentimentele și comportamentul. 

   Dreptul asertiv numărul 2: am dreptul să nu ofer explicaţii sau justificări ale comportamentului meu. Ceilalţi își pot exprima dezaprobarea sau dezacordul, eu am opţiunea să nu ţin cont de părerea lor sau să caut un compromis rezonabil. Ceilalţi pot încerca să îmi manipuleze acţiunile și sentimentele cerând justificări pentru ele sau încercând să mă convingă că nu am dreptate, dar eu rămân singurul judecător al comportamentului meu.

   Dreptul asertiv numărul 3: am dreptul să mă răzgândesc fără să mă simt vinovat. Ceilalţi pot încerca să mă manipuleze, cerându-mi o justificare sau acuzându-mă de iresponsabilitate. Este opţiunea mea dacă ofer o explicaţie și îmi asum consecinţele posibile ale acţiunii mele.

   Dreptul asertiv numărul 4: am dreptul să decid dacă sunt responsabil de rezolvarea problemelor altor persoane. Am dreptul să decid dacă și cât mă implic. Poate că acţiunile mele au cauzat indirect probleme celorlalţi, însă este responsabilitatea lor să și le gestioneze, așa cum și eu sunt responsabil de gestionarea propriilor probleme. Dacă nu îmi recunosc acest drept asertiv, ceilalţi pot să îmi manipuleze gândurile și sentimentele, învinovăţindu-mă pentru problemele lor.

   Dreptul asertiv numărul 5: am dreptul să fac greșeli și să fiu responsabil pentru ele. Sunt om, așadar supus greșelii. Ceilalţi pot încerca să mă manipuleze, să mă convingă că greșelile mele sunt de neiertat și că trebuie să plătesc pentru ele. Dacă las asta să se întâmple, comportamentul meu viitor va fi influenţat de greșelile trecutului și deciziile mele vor fi dictate de opiniile celor din jur.

   Cum poti actiona in virtutea asertivitatii? Trebuie sa fii direct, sa-ti exprimi gandurile, ideile sau nevoile, fara sa simti ca ar trebui sa te scuzi pentru ele. Trebuie sa-ti asumi responsabilitatea propriilor opinii, care nu sunt,
intr-adevar, adevaruri universale, insa sunt opiniile tale. Trebuie sa fii calm si sub control, sa nu-i lasi pe altii sa-ti influenteze raspunsul. De asemenea, politetea si obiectivitatea trebuie sa caracterizeze raspunsul tau; trebuie sa eviti atacurile personale.

   Pentru a avea o pozitie asertiva, exista strategii pe care poate multi dintre noi le-am aplicat fara sa fim constienti de ele. Una dintre aceste strategii este aceea a "discului stricat", folosita pentru a obtine raspunsul dorit la o cerere justificata. Trebuie doar sa stabilesti clar care este obiectivul si sa repeti, in diferite forme si contexte, respectiva cerere pana ajungi la rezultatul dorit. 
   Alta tehnica este aceea de abordare a criticismului. Uneori este dificil sa primesti critici fara sa raspunzi emotional la acestea si fara sa ai tendinta de a avea o replica la fel de critica. Pentru a evita aceste lucruri, trebuie diminuat potentialul critic al discutiei prin punerea accentului pe continutul critic, nu pe comportamentul criticului, prin controlul propriilor emotii negative. Interlocutorul nu trebuie intrerupt, el trebuie lasat sa spuna tot ceea ce are de spus. Trebuie sa ii confirmi partenerului faptul ca il asculti si ca ai inteles ce vrea sa spuna. Critica trebuie acceptata; poti fi de acord cu ea macar partial sau in principiu. Ultimul pas este acela de a te concentra pe rezolvarea problemei impreuna cu interlocutorul, de a gasi solutii practice impreuna cu acesta. O alta strategie este aceea de a invata sa spui "nu". Oricine are dreptul sa spuna "nu". In timp ce spui "nu", trebuie sa ai in minte cat te poate costa un "da" nedorit, ca timp, stres, resurse. Trebuie sa fii calm si sigur pe tine si convins ca este ceea ce-ti doresti.

   Asertivitatea este un comportament care se poate invata prin autocunoastere si prin exercitiu. O data dobandita, aceasta achizitie ne face sa ne simtim mai bine in pielea noastra si sa devenim mult mai eficienti.

   

  Este posibil să fim în orice situaţie asertivi? Teoretic da, practic probabil că nu. Există situaţii când discernământul ne va spune că este mai înţelept să cedăm, deşi avem senzaţia că ne călcăm pe inimă; alteori reacţiile şi sentimentele noastre vor fi mai puternice decât noi şi ne vor împinge spre fapte sau vorbe pe care mai târziu le vom regreta; la fel cum în alte ocazii ne vom lăsa să alunecăm pe panta manipulării din obişnuinţă, slăbiciune sau exasperare. Vestea bună este că, oricare ar fi rezultatul, nu trebuie să ne simţim automat vinovaţi. Cealaltă veste bună este că avem întotdeauna o altă opţiune.

   A fi asertiv este o chestiune de exerciţiu, dar şi de atitudine. O persoană asertivă caută respect şi înţelegerea propriilor opinii, sentimente şi acţiuni, dar le şi oferă în egală măsură celorlalţi. Ea interacţionează în mod matur cu cei pe care îi consideră agresivi, defensivi, acuzatori sau manipulatori.

   Este dispusă să trateze problemele, diferenţele de opinii sau conflictele cu cărţile pe faţă şi într-o manieră care nu lasă loc de interpretare. O caracterizează propoziţiile afirmative, care încep cu „eu” – nu în sensul egocentric, ci în sensul de asumare şi clarificare a propriilor sentimente, nevoi sau decizii. Îşi asumă riscul de a nu fi înţeleasă sau acceptată ca atare şi acţiunile sale nu sunt dictate de teama de respingere sau dezaprobare. Crede în „merit să îmi apăr drepturile, la fel cum şi cei din jur merită să facă la fel”.