Procesul de maturizare, care ar trebui să-l conducă pe fiecare mai aproape de el însuşi, trece prin eliberarea progresivă de nevoia de a fi iubit şi aprobat. Şi mai ales de nevoia de a fi iubit pentru ceva ce nu eşti. Procesul de cunoaştere şi autocunoaştere psihologică, de proiecţie a propriilor trăiri afective asupra celorlalţi.
vineri, 27 decembrie 2013
Ego si faima
vineri, 20 decembrie 2013
Afirmaţie pentru schimbare.
duminică, 15 decembrie 2013
Dacă fiecare ajunge să fie el însuşi, Pământul va fi plin de oameni puternici, inteligenţi, înţelegători, împliniţi.
duminică, 1 decembrie 2013
Dacă vrei să găseşti adevărul, priveşte înăuntrul tău, priveşte-ţi propriile intenţii.
A sosit timpul sa reevaluezi viteza si luciditatea cu care calatoresti prin viata. Viaţa nici nu te binecuvântează, nici nu te pedepseşte. Ea colaborează cu tine pentru a te ajuta să te trezeşti la adevărul a ceea ce eşti. Viaţa este învăţătorul tău; ea îţi oferă un continuu feedback, o continua corecţie, dar tu nu alegi să asculţi…
Dacă încerci să găseşti forma perfectă – serviciul perfect, relaţia perfectă – vei fi mereu frustrat. Lumea nu oferă perfecţiunea în această privinţă; ea îţi oferă pur şi simplu oportunitatea de a evolua şi de a te schimba.
Dacă te uiţi în jurul tău, vei vedea multe căi deschise autoexprimării; unele îţi vor cere să te adaptezi. E ok, e bine să fii adaptabil, e bine să înţelegi că acelaşi lucru poate fi spus şi făcut în multe feluri. Desprinde-te de ideile tale preconcepute, fiecare moment este nou şi fiecare situaţie cere ceva diferit de la tine. Fiecare experienţă ce vine spre tine te va întreba dacă eşti dispus să nu te mai cramponezi, dacă eşti dispus să ai încredere, dacă eşti dispus să păşeşti afară din timp.
Fiecare situaţie din viaţa ta îţi oferă oportunitatea de a căpăta o mai mare apropiere de ceilalţi şi o mai mare libertate. Dacă vrei să găseşti adevărul, priveşte înăuntrul tău, priveşte-ţi propriile intenţii. Atunci nu este cu putinţă să interpretezi greşit intenţiile altuia. Până nu vei înţelege că oricine este bun, îţi va fi greu să găseşti bunătate în tine însuţi sau în alţii. Renunţă la judecăţile pe care vrei să le faci, căci ele nu sunt altceva decât un atac lipsit de sens împotriva cuiva a cărui bunătate nu o poţi vedea.
Nu există fiinţă umană care să nu merite iertarea şi iubirea ta. Fiecare judecată pe care o faci despre aproapele tău vădeşte cu mare precizie ceea ce urăşti sau nu poţi accepta la tine însuţi; nu urăşti pe cineva decât în cazul în care îţi aduce aminte de tine însuţi…
Această lume este o şcoală şi ai venit aici ca să înveţi; a învăţa înseamnă a face greşeli şi a le corecta. A învăţa nu înseamnă a face tot timpul ceea ce este bine; dacă ai face tot timpul ceea ce e bine, ce nevoie ar mai fi să vii la şcoală?
Împărtăşeşte altora din experienţa ta, dar nu cauta să le-o impui, căci nu ştii ce nevoi au alţii şi nu este treaba ta s-o ştii; aminteşte-ţi de ceea ce este bun în aproapele tău şi în tine însuţi, recunoaşte-ţi greşelile şi fii tolerant faţă de greşelile pe care le fac alţii.
Sinceritatea este cheia. Să cauţi să exprimi mereu, prin cuvînt, numai ceea ce simţi şi crezi din tot sufletul că este adevărat. Să alegi să faci numai ceea ce este în deplin acord cu idealul tău. Să fii tu însuţi în tot ce gîndeşti, afirmi şi întreprinzi. Iar ca să ajungi la asta, trebuie să cauţi permanent să te cunoşti pe tine insati/însuţi, să-ţi clarifici idealul, să renunţi la ideile inutile şi dăunătoare, cu alte cuvinte să devii mereu mai înţelept. Este cea mai mare realizare a vieţii unui om, pe care o poate comunica apoi şi celor din jur, chiar fără cuvinte, numai prin ceea ce este.
marți, 19 noiembrie 2013
Despre "manifestările" oamenilor
As pune titlul : Ceea ce era cândva o virtute, să fie azi un defect?
Sunt expresii diferite, dintre care “a scoate castanele aruncate în foc de alţii” este cea mai potrivită. Să fii prins la mijloc, adică să ajungi să fii vinovat fără vină din cauza unei prietenii cu cineva. Mai mult, să fii prins în două prietenii care se intersectează.
Intenţia mea a fost de a face un lucru bun pentru ambele, dar nu a ieşit cum era de aşteptat. Una dintre părţi nu a realizat sarcina, sau nu s-a ţinut de cuvânt, sau a dat informaţii greşite… iar cealaltă parte, superioară ca status, consideră actul “trădare”... Cel prins la mijloc, adica eu, care am făcut legătura celor două părţi într-o problemă în care nu aveam nici un interes, am cel mai mult de suferit. Sunt tras la răspundere în primul rând şi făcut responsabil pentru sarcina nerealizată; si în al doilea rând, de cel care consideră, citez: “ca ar trebui sa-mi fie rusine” pentru presupusa intentie de "tradare". În afară de rolul clasic al țapului ispășitor, eu, realizeaz şi startul comunicarii între cele două părţi, iar in final relatiile personale cu ambele parti raman acum viciate, conflictuale. Istoria se poate repeta în cele mai diverse scenarii, de la conflictele în familie, la asocierile între prieteni şi până la relatiile de afaceri.
Ce ar trebui să facă personajul în acest caz? Să ţină cu una din părţi până în pânzele albe? Să încerce să faciliteze comunicarea, doar doar se rezolvă ceva? Să refuze învinuirea pentru o situaţie în care nu este vinovat şi să se retragă? Să îşi asume o responsabilitate nelalocul ei?
Preţul de a fi drăguţ si bun la toate e că renunţi la visele tale, alegerile tale, dorinţele şi libertatea ta cel putin pentru un timp, in care alegi sa lucrezi penru ceilalti. Sau că împiedică ascensiunea în carieră. Sa nu uitam că viaţa e o competiţie, să-i ajuţi pe alţii uneori înseamnă să le dai o mână de ajutor ca să ajungă pe primul loc. Tu vei rămâne la coada clasamentului. Îţi va afecta încrederea în tine, respectul şi fericirea. Acestea vor depinde în mod strict de cât de mult îi poţi ajuta pe alţii, în ce măsură reuşeşti să le faci pe plac, cât de mulţi te consideră "nice"… Stresul de a nu spune niciodată “nu”, de a-i face pe toţi fericiţi, te poate îmbolnăvi în mod fizic sau psihic.
Cum s-a format acest caracter? În general în copilărie, datorită valorilor insuflate de părinţi sau profesori. Din cauza acelor sfaturi pe care ni le dădeau, în genul: fi bun, fi drăguţ, ajută-i pe alţii, împarte cu ei, nu-i supăra, nu-i deranja. Ne-au convins că numai aşa ne vom face prieteni, vom fi iubiţi şi apreciaţi. Ne-au făcut să credem că e în avantajul nostru să fim "nice". Ne-au transformat în copilul ce l-a luat pe “DA” în braţe, în adultul care nu ştie să se impună. Ajungem să fim dependenţi de a fi nice. Ne temem că în caz contrar vom fi respinşi, vom rămâne singuri, nu vom fi plăcuţi de ceilalţi.
Ştiu că din tot ceea ce am spus până acum am lăsat impresia că te îndemn să nu fi bun. Nu e deloc aşa. Te îndemn doar să fii bun, dar, fără să te laşi călcat în picioare.
Trebuie să fii conştient de diferenţa dintre a fi o persoană drăguţă care din când în când merge prea departe pentru a-i mulţumi pe alţii, şi cea despre care se poate spune că suferă de “nice person syndrome”, care a devenit dependentă de aprobarea altora, sau ceea ce se mai poate numi un “people-pleaser”. Aceştia sunt acei oameni extrem de amabili pentru care e musai să îi mulţumească pe ceilalţi chiar dacă e în detrimentul lor.
E bine să fii nice, e chiar important. Să răspunzi la nevoile cuiva face parte din buna funcţionare a socializării. Tot ce contează e să ştii când e cazul să te opreşti.Cel mai tare mă enervează aceia care exagerează într-atât încât au ajuns să spună că e rău să fii bun, sau prea bun. Cei care atunci când eşti bun te acuză te ipocrizie, sau de tot felul de intenţii. Care spun că a fi bun e o metodă de a-i controla sau manipula pe ceilalţi. Chiar atât de suspicioşi am ajuns încât să punem la îndoială bunele intenţii ale celor din jur? Chiar nu mai credem că există şi oameni buni?
E ciudat şi oarecum trist să vezi o asemenea schimbare radicală de valori, ceea ce era cândva o virtute să fie azi un defect. Şi chiar de ar avea dreptate şi oamenii nice ar fi nişte manipulatori, totuşi, nu faptele contează? Ce e preferabil, să fii bun pe dinăuntru şi să faci numai bine oriunde mergi sau să-i calci în picioare pe toţi, să ai tot felul de intenţii, scopuri ascunse doar sa-ti realizezi planul?
Trebuie să fii conştient!
In concluzie:
Concentrează-ţi atenţia la interesele tale.
Nu spune “da” la orice.
Fă doar ce este esenţial. Nu-i ajuta pe alţii doar pentru că le e lene să facă un anumit lucru singuri. Daca ti se cere ajutorul si poti să le satisfaci anumite nevoi, e bine, insa nu toate mofturile.
Nu fă bine altuia când asta înseamnă să îţi faci ţie rău.
Renunţă la pretenţiile de a fi mereu pe placul tuturor. Astfel viaţa va fi mult mai uşoară, mai plăcută, mai bună.
Trebuie să fii conştient că e bine si să NU fi mereu drăguţ, să ai sentimente negative, să spui lucruri negative despre alţii, să-i refuzi. Doar pentru că ai refuzat pe cineva nu înseamnă că eşti un om rău. Nu trebuie să te simţi vinovat. În loc să te gândeşti la ceea ce nu ai făcut, aminteşte-ţi restul lucrurilor bune pe care ai putut şi ai vrut să le faci.
Nu-ţi cere mereu scuze când nu poţi să faci cuiva pe plac. Nu e o obligaţie, e o alegere.
Fă pe plac altora numai dacă vrei şi poţi, si doar daca aşa îţi cer ei.
Întreabă-te de ce contează atât de mult să îi mulţumeşti pe alţii?!
Trebuie să redefinesti conceptul de a fi bun. Să înţelegi că nu e nicidecum sinonim cu fraier. Că a fi bun nu presupune să te laşi călcat în picioare, sau să ai obligaţia de a le face mereu pe plac altora. Fă-ţi un bine şi lucrează pentru tine. Alege un partener-prieten-asociat care să nu te manipuleze să faci anumite lucruri şi să abia pretenţia să-i faci întotdeauna pe plac ignorând nevoile şi dorinţele tale.
Învaţă să spui nu, să refuzi, să contrazici într-un mod potrivit şi asertiv. Dar să te aştepţi si la conflicte atunci când îţi schimbi comportamentul. Oamenii se vor enerva când vor vedea că nu mai pot să profite de tine. Nu-ţi mai fă atâtea griji dacă cineva te place sau nu, că oricum nu îi poţi face pe toţi să te placă sau să te considere bun. Şi mai ales, să nu crezi că trebuie să dai şi cămaşa te pe tine ca să fii plăcut, acceptat, apreciat. Aminteşte-ţi că nevoile tale sunt cel puţin la fel de importante ca ale altora, dacă nu chiar mai importante. Ştii că dacă pui nevoile tale pe primul loc alţii te vor acuza de egoism. Dar stai un pic, e viaţa ta, ai dreptul la fericire. Ştii proverbul acela cu “Nu fă altuia ce ţie nu-ţi place.”? E valabil şi viceversa: “Nu-ţi fă ţie ce altuia nu i-ar plăcea!”.
Ţine minte că ai resurse limitate de timp, bani, energie. Dacă le vei irosi cu alţii, te vei trezi într-o zi că tu nu ai nimic, nu ai făcut nimic pentru tine. Eu am păţit-o. Făcând tot felul de servicii altora, mă trezeam la sfârşitul zilei că nu mai am timp să fac şi lucrurile care-mi sunt mie necesare. Trebuia să stau treaz şi nopţile ca să pot avea grijă şi de nevoile altora şi de ale mele.
Când din impuls vrei să spui “DA” mai bine zici ceva precum: “Lasa-mă să mă gândesc putin dacă pot!”. Vei avea timp de gândire, să îţi dai seama dacă într-adevăr poţi să ajuţi şi vrei sau e doar un “DA” în spatele căruia se ascunde altceva.
Oamenii fac greşeala de a crede că e simplu să fii bun cu ceilalţi, să-i ajuţi sau să le faci pe plac. Se înşală. Totul are un preţ.
luni, 11 noiembrie 2013
Aşteptări înşelate vs. înşelări aşteptate!
Şi invers, noi suntem modelaţi de propriile aşteptări şi de ale celor din jur. Aceste aşteptări, aşa demne de ignorat cum par sunt cele care ne determină destinul.Ţie nu ţi s-a întâmplat niciodată să eviţi compania oamenilor care au prea multe aşteptări de la tine spunându-ţi mereu ce trebuie sau ar trebui să faci, să fi? Eu da… îi simt ca fiind sufocanţi, aşa că vezi bine ce afect au aceste aşteptări.
Ne împovărăm cu bagaje de aşteptări, ale noastre, ale altora, care ne îngreunează viaţa în fiecare zi şi ne fac să o vedem ca pe un chin, când de fapt nu e decât închisoarea pe care ne-am construit-o singuri, ne lăsăm limitaţi de aceste ziduri construite din aşteptări. Te-ai gandit cum ar fi sa trăieşti fără sa ai aşteptări din partea celor din jurul tău? Sa iubeşti necondiţionat, fără a te gandi ca trebuie sa primeşti înapoi? Sa dai, dar sa nu aştepţi sa primeşti? Sa fii prieten cu cineva, sa-i daruieşti din timpul si dragostea ta, fără sa aştepţi nimic în schimb?
Trecand prin viaţa, învăţăm lucruri noi si cunoaştem oameni noi, cu unii ramanem în relaţii bune, pe alţii ajungem sa nu-i mai putem suporta…
Dintre cei cu care ramanem în relaţii bune, exista persoane cu care dezvoltăm o relaţie mai stransa; fie ca este vorba de prietenie - în adevăratul sens al cuvantului - fie ca este vorba de iubire; si ajungem sa-i cunoaştem mai bine. Atat de bine incat in mintea noastră se formează o anumită imagine, iar, după un timp, aceasta imagine duce către formarea de anumite standarde legate de persoana respectivă: un nivel ridicat de inteligenta, un suflet foarte bun, bun-simt, etc.
Mergand pe aceeaşi linie, am ajuns la concluzia ca aceste standarde dau naştere unor aşteptări, de exemplu, ai nevoie de mare ajutor într-o problema si, avand imaginea prietenului cel mai bun ori a iubitului sau iubitei, ca fiind o persoana foarte buna la suflet si generoasa, apelezi cu încredere la el sau ea. Din păcate, aceste aşteptări nu doar ca pot avea si efecte negative, ci de multe ori acestea le pot depăşi ca amploare pe cele pozitive.
Cum asa? Sa luăm un caz concret, fictiv evident. O sa relatez din perspectiva masculină(!).
"Ai o iubită cu care eşti împreuna de ani buni; totdeauna a fost sinceră cu tine, te-a respectat, ti-a spus în fata ce avea de spus, te-a ajutat de fiecare data cand ai avut nevoie, o iubita ideala, ca sa zic asa. Ei bine, după toţi acesti ani, ti-ai format o imagine foarte buna despre aceasta persoana, plănuiai chiar sa te căsătoreşti cu ea. Poate, cine ştie!? Si, dintr-o data, totul se schimba. Intr-o zi, te trezeşti ca persoanei respective a început sa nu-i mai pese. A devenit egoistă, nu se mai gandeste decat la ea, îţi vorbeşte urat, strigă atunci cand vorbeşte cu tine, poate îţi mai arunca si cate un “cretinule” sau “esti un dobitoc” printre strigăte! Ei bine, cred cu tărie ca în momentul respectiv te cuprinde o stare de soc - eşti pierdut si nu îţi mai dai seama ce se intampla cu tine, cu lumea din jurul tau…
"-Te ştiam altfel…
-Nu mă ştiai altfel, ci ti-ai format nişte păreri, ai aşteptări de la mine. Sunt altfel decat crezi tu!"
Si; după ce reuşeşti sa treci de starea de soc; si elimini varianta unui amant, începi sa te întrebi dacă nu cumva ai gresit tu. Si eu sunt de parere ca pe undeva ai gresit. In momentul in care ti-ai bazat relatia cu ea pe un set de aşteptări. Si te vei gandi ca nu asa trebuia sa abordezi relatia.
Totusi, ce se intampla in momentul in care persoana care spune ca nu ar fi trebuit sa ai aşteptări de la ea are, ea insasi, nişte aşteptări de la tine. Sa zicem ca in momentul in care iti spune - abia dupa un timp indelungat - ca eşti dobitoc sau nesimtit, sau mai stiu eu ce. Avea formata o imagine mai buna despre tine?
Eu sunt de parere ca nu este corect - fie accepti ca persoana de langa tine are nişte aşteptări de la tine, fie nu le accepti, dar nu le aplici nici tu.
La fel pot sta lucrurile si în cazul unei prietenii: după un numar de ani, consideri ca cel pe care l-ai ajutat de cate ori a avut nevoie ar trebui sa iti returneze, oarecum, aceste favoruri. Pentru ca o relatie de prietenie sau de iubire sa mearga bine, trebuie sa existe un anumit grad de reciprocitate. Nu cred insa ca exista reciprocitate perfecta intr-o relaţie fie ea de iubire sau de prietenie, intotdeauna unul din parteneri ofera mai mult decat primeste.
Si iata ca asteptarile, pe care le avem de la o persoana apropiata, formate de cele mai multe ori în subconstient pot zdruncina serios o relatie. Si atunci ce facem? Sunt asteptarile ceva inerent pshicului uman? Putem sa renuntam la ele? Sa fie, oare, calea cea mai buna o acceptare a faptului ca prietenul sau prietena, iubitul sau iubită pot fi atlfel decat credeam noi? Sau si asta ar duce, intr-un final la imposibilitatea de a avea încredere si, in consecinta, la ruperea relatiei?
Nu poţi să schimbi aşteptările lor, dar poţi schimba felul în care reacţionezi, tu alegi dacă să ţi sau nu cont de ele, dacă le laşi să îţi controleze viaţa.
Până la urmă numai tu poţi ştii de care aşteptări merită să ţii cont. Dar indiferent că să sunt sau nu pozitive aşteptările, e preferabil să le impui o limită oamenilor, să le fie clar că e viaţa ta şi vei face ceea ce ţi se potriveşte, nu ce aşteaptă ei de la tine. Nu e greu, dar nici uşor să faci asta. Nu există o metodă general valabilă.
Pentru mine au fost de folos aşteptările altora, m-au făcut să am încredere în mine şi să lupt pentru mai mult. Dacă nu ar fi fost ei cu aşteptările lor, azi aş fi fost o altă persoană, una care se mulţumea cu orice şi care credea că nu e în stare de nimic.
Doar din acest punct de vedere sunt bune aşteptările. În rest, numai de rău despre ele. Aşteptările sunt o mare sursă de stres. Fiindcă sunt nerealiste, exagerate. Pentru că nu suntem conştienţi de ele.
Renunţă la a avea aşteptări din partea altora. Cu cât mai puţine aşteptări ai, cu atât mai puţin vei fi dezamăgit.
Fă lucrurile pentru plăcerea de a le face, pentru că îţi pasă sau ţii la oamenii pentru care le faci, şi în nici un caz pentru ceva la schimb. Acceptă oamenii şi lucrurile aşa cum sunt.
Ţine cont de aşteptările lor dar trăieşte în funcţie de ale tale, pentru că tu te cunoşti cel mai bine, ştii de ce eşti în stare şi ce anume îţi doreşti cu adevărat.
Spune nu tăcerii. Când porţi aşteptări nerostite nu scapi de ele, ci le reprimi, iar acestea vor duce la formarea resentimentelor, furiei sau dezamăgirii.
Trebuie să te simţi bine în pielea ta, să fi tu mulţumit de ceea ce eşti, nu lăsa ca încrederea în tine, stima de sine să ă depinda de aşteptările altora.
vineri, 8 noiembrie 2013
Sarbatori religioase. Nume de sfinti. De ce toata lumea iti spune “La multi ani”!?
Un gest frumos poate să ia povara umerilor obosiţi pe drum. O vorbă bună poate îndulci inima precum o ploaie de vară peste florile însetate. Oare mai suntem constienti câtă bucurie vine din lucrurile mici şi simple!?
Au fost acele timpuri cand ziua de nastere sau de nume era sărbătorita într-un cerc restrans si intim. Fiindcă nu toata lumea avea acces la buletinul tău, nu toţi cunoscuţii ştiau cand ai sosit pe planeta asa ca sfera celor care îţi urau la mulţi ani, prosperitate si viaţa lungă se rezuma la familia care te cadorisea, prietenii cărora le făceai cinste la băute si colegii de serviciu cu care prajitureai.
Facebook-ul, schimba lucrurile radical. Nu zic ca în rău, dar în mod sigur s-au schimbat. Un număr mai larg de oameni au acum ocazia sa-ti ureze la mulţi ani fix de ziua naşterii, raportata cu precizie de gigantul zuckerbergian. Ziua de naştere, ascunsă atata timp în buletinul omului de rand, a ajuns “mainstream” pe Facebook – cu zeci si sute de mesaje, poze taguite, pupici virtuali si postari pe wall.
In offline, adevarata “zi aniversara” care ajunge la o masa mai ampla a oamenilor care te inconjoara este ziua numelui. Practic, de Sf. Maria jumătate din populatia Romaniei ureaza “la multi ani” celeilalte jumatati. De Sf.Gheorghe la fel: ai ocazia sa îi urezi din suflet toate cele bune vecinului de scara, vanzatoarei de la chiosc, cetăţeanului din fata ta la coada la Administraţiei Financiarare îşi completeaza numele pe o fişă sau chiar asistentei medicale cu ecuson in piept care îţi recolteaza analizele.
Iar în ziua în care te numeri printre sarbatoritii cu numele poţi primi calde urari si salutări de la administratorul de bloc, soferul de taxi, fostul coleg de munca de acum doua joburi care încă da mass sms-uri tuturor derivatilor de Gheorghe din agenda si asa mai departe. Aniversarea ta e la discreţia oricui – din orice parte poate ateriza un “la mulţi ani” cand te aştepţi mai puţin.
Onomastica e ca un fel de Facebook pentru oamenii din offline. Iti da ocazia sa zici din suflet “la mulţi ani!” unor oameni pe care nu îi cunoşti, cu care te vezi deloc sau sporadic si care n-o sa te cheme niciodată, dar niciodata la băute si prajituri de ziua lor.
Vorbe dulci sunt uşor de spus, lucruri drăguţe sunt uşor de cumpărat, dar oameni de treabă sunt greu de găsit. Viata se termină când tu încetezi să visezi, speranţa moare când tu încetezi să crezi, dragostea se termină când tu încetezi să mai ţii la cineva, prietenia se sfârşeşte când tu nu mai împărtăşeşti lucrurile cu prietenii. Aşa că împărtăşeşte totul cu cine crezi ca îţi este prieten, iubeşte necondiţionat, vorbeşte fără intenţii, dăruieşte fără motive, ţine la cineva fără explicaţii!! Fiti Fericiti MEREU!!!
""Bucuria lumii toată,
Zi de zi-n uşă să-ţi bată,
Bunul Univers să-ţi dea,
Tot ce îţi doreşti ş-ai vrea!"
Dr. Amo
"-Fericirea este o inducție sau mai bine zis o stare de sine! Îți induci că ești fericit, doar dacă ți-o spui ție însuți şi rămâi ferm pe poziție. Crezi şi îți spui: -Sunt fericit!"
Repeta asta în fiecare zi, ca o mantră.
"-În fiecare secunda poate fi muzica din fundal..."
"-Sunt doar citate din carte."
"-Dar oare ești fericit pentru că lucrurile din jurul tău merg exact cum îți dorești sau pentru că ți-ai creat o lume imaginară înăuntrul realității în care îți târăști leneș trupul şi implicit existența! Cum e?"
"-Are importanță!?
Ea este unica ta realitate, pe care tu o defineşti."
"-Ce rost are să înşir lucrurile pe care nu le am, dacă pot să le înșir pe cele pe care le am în suflet!? Fericirea este relativă, la fel cum sunt absolut toate lucrurile din jurul meu."
"-Exact."
"-Fericirea este, deci diferită pentru fiecare..."
"-Absolut." Îl întrerupse.
"-Este în fața ta. Atât."
Apoi începu să viseze.
................................................................................
joi, 17 octombrie 2013
Mica lecție de iubire
Îmi place sa cred ca vin pe acest pămînt cu un scop superior, acela de a face bine planetei Pămînt si locuitorilor ei. M-am născut pentru a evolua si pentru a facilita evoluţia celor din jurul meu. Împart celorlalti din cunoştinţele proprii, vindec, răspandesc din energia mea. Simt adesea ca nu am nici o legătura cu ceilalţi si chiar dacă de multe ori fac tot ce îmi sta în putinţă pentru a fi plăcut, sufăr adesea de sentimentul de izolare si înstrăinate. De multe ori mă simt singur si neînţeles. Am o sensibilitate deosebita fata de oameni, fata de tot ceea ce înseamnă substanţe chimice, dar si fata de violenta. Mă simt atras fata de un scop anume si “simt” ca trebuie sa fac un lucru anume chiar dacă acest lucru înseamnă sacrificiu.
Îmi place sa cred ca am un suflet frumos, care iubeşte mult…
Mă confrunt cu dificultăţi de adaptare în familia în care m-am născut. Fata de membrii familiei din care fac parte mă simt legat mai mult “fizic”, dar nu neaparat si spiritual. Atrag fără voia mea relaţii dificile care implica uneori abuzuri, dependenţe emoţionale, infidelitati. Atrag de asemenea confesiunile celor din jur. Mă las antrenat în situaţii dificile si probleme familiale, în dependenţe (emoţionale, de substanţe, de oameni, de abuzuri) pentru a uita ca sunt ‘altfel’ decat ceilalţi.
Fericirea mea de azi...
Astăzi, fericirea pentru mine este o contopire perfecta intre plăceri, responsabilităţi si concesii. Faptul ca iubesc si ca nu cer nimic in schimb, dar mai ales ca știu ca sunt iubit; si azi nu am avut nevoie de cuvinte ca sa ştiu asta. Astăzi spre deosebire de ieri știu ca iubirea se împarte in mai multe capitole și ca fiecare pagina are un înțeles aparte, un scop, iar cartea unde se afla povestea "tinereții fără bătrînețe și a vieții fără de moarte" trebuie parcursa pana la capăt.
Sunt fericit cu ceea ce am dar tind spre mai mult, si azi nu mă mai uit in ”oala” altuia, azi nu compar.
Astăzi mai simt o urma a ceea ce a fost ieri, dar nu mai doare, sunt doar reziduuri de emotii din zilele trecute.
Fericirea in final este in puterea ta, fericirea este in cei de langa tine, fericirea sta intr-o ”pereche de ochelari” care iti arata lumea altfel.
Si fericirea nu sta zambete, ea trebuie sa fie o stare a constiintei!
Azi sunt fericit fără motiv!
Ai grija de mintea, trupul si sufletul tau!
marți, 15 octombrie 2013
Despre fericire
Am așezat cele două cuvinte și aș vrea să le explic. Să vorbesc despre fericire. Dar cum să explici fericirea și să transformi marea de alb? Mă pierd. Înot printre amintiri și o caut. O găsesc rapid: 23 de grade, soare, oameni frumoși. Ultima mea fericire.
Încă înot. Mă lovesc de alte fericiri și dau nas în nas cu trecutul. Ca un efect de domino, o fericire o descoperă pe alta. Și când una lipsește se creează vârtej. Mai puternic, mai aprig, mai dornic să cuprindă o nouă fericire.
Suntem niște ignoranți. Și eu, și tu. Când avem fericire, ne bucurăm. Râdem, construim, dăm din aripi. Apoi uităm. Uităm că avem deja fericire și ne zbatem într-o colivie sarcastică avizi să ne luăm zborul și să prindem alte fericiri. Toată viața suntem vânători de fericire. Niște nefericiți. Ne uităm după fericirile altora și fericirea noastră se stinge înnăbușit. O ignorăm, tăcută fiind și devenită neputiincioasă. E plămădită cu sudoare și alungată în milisecunde pe ușa din dos, căci în goana după fericiri uiți că îți dai la o parte propria fericire.
Există totuși oameni mereu fericiți, binecuvântați cu fericire. Oameni fără colivie pentru care darul suprem nu se exprimă în zerouri pe hârtie și carate în pietre. Sunt oameni care iubesc. Iubesc viața și viața le dă fericire. Sunt oameni care se bucură de fericirea lor. Nu o măsoară pentru că fericirea nu poate fi măsurată și încadrată în parametri tehnici. Nu poți sa spui azi sunt fericit, doar fericit, mai fericit, de 100 de ori mai fericit. Fericirea se simte și vibrează doar în pulsații pe minut antrenând cu ea, ca un tot, bătaia inimii, fluxul sângelui, oscilația creierului.
Ești un om fericit. Uită-te în jur și găsește-ți fericirea. E acolo, dar nu strigă, nu se zbate, nu te cheamă. Ar trebui să știi unde o găsești. Și din ignoranță brută, zilele se scurg, treci pe lângă ea și nici n-o observi. Dar ea așteaptă. Cuminte, sfioasă, răbdătoare. Nu pleacă nicăieri. Tu pleci de lângă ea. Și te mai și întrebi de ce n-ai fericire!
Și totuși când ai fericire? Când te plimbi noaptea, pierdut, te trezești brusc și vezi lumina lunii!? E parte din fericirea ta. Când te plimbi printre idei si ganduri și-ți cauți locul într-o mare de alb, cum fac eu acum! E tot parte din ea. De fapt, tot ce ai, și tot ce dai, și tot ce-ți vine-n cale sunt părți din fericirea ta.
vineri, 4 octombrie 2013
Azi sunt fericit pentru că...
Melancolie de toamnă
Îngălbenesc frunzele şi cad, iată-le cum vin mai aproape de noi. Zgribulite se adună grămezi la picioarele noastre. Toată vara au tînjit după privirile noastre, dar noi ne-am ţinut ochii mai mereu în pămînt. Acum au venit în calea privirilor noastre şi noi continuăm să le ignorăm, să privim fără să vedem şi, cel mult, le mai împrăştiem cu picioarele din cînd în cînd. Doar cîteva fetiţe şi cîte-o bunicuţă le mai adună şi le aşează acasă între pagini de carte sau undeva pe-o măsuţă.
Nemaiavînd concurenţa soarelui arzător, chipurile ne sînt mai luminoase acum. Doar toamna ştie să ne scoată în evidenţă zîmbetele şi strălucirea ochilor, bunătatea sufletului şi cuminţenia minţii. Toamna are o blîndeţe a ei aparte şi o melancolie numai bună să te facă să priveşti în tine însuţi.
În cămară ai adunat una alta, dar în suflet ce-ai reuşit să aduni pînă acum? – te întreabă Toamna. Ai strîns ceva iubire? ceva înţelepciune? ceva bunătate? sau te bazezi doar pe zacuscă, murături şi gogoşari!?
marți, 1 octombrie 2013
Masca
O porţi în fiecare zi… O porţi pentru că în spatele ei nimeni nu te cunoaşte, nu te înjoseşte, nimeni nu te subjugă, nu te răneşte… Nimeni nu-ţi accesează sensibilitatea, emoţiile, tristeţea sau bucuria, adevărul… În spatele ei te simţi protejat… îţi aduni iluziile, îţi înduri dezastrele, îţi schimbi ideile şi sentimentele, îţi păstrezi tainele şi lacrimile… Îţi menajezi destinul şi o porţi…
În acest tandem numit viaţă e un accesoriu la modă, pentru modă şi în modă… Fie că e de profesor sau de intelectual ce se vrea a surprinde, că e de amant/ă îndrăgostit/ă sau de soţ/ie înşelat/ă, de erou invingibil sau de prieten iubitor, o porţi întotdeuna şi ea nu e niciodată aceeaşi, ci se schimbă după starea rolului pe care îl joci…
Dar ce mască îţi pui, sau ce mască îţi rămîne când rămâi în singurătate, când nimeni, absolut nimeni nu te mai priveşte, nu te mai controlează, nu te ascultă, nu îţi cere nimic, nu se roagă de tine, nu te atacă…
Cine eşti tu fără mască?
Dezvoltarea personală integrală
Viața este un întreg parcurs de învățare. Peste tot în jurul nostru există surse de informații dar cred că informațiile luate separat - fără a le conecta între ele și împreună cu experiențele de viață pe care le trăim - au o valoare ce se apropie foarte mult de zero.
Confesiuni
Sînt un om care, contrar aşteptărilor, îmi exprim mai greu iubirea. Atunci cînd sînt copleşit de iubire devin tăcut şi contemplativ. Mi-e de ajuns ceea ce simt în mine, mi-e de ajuns să fiu în preajma celor pe care îi iubesc sau să ştiu doar că ei există şi am senzaţia că si ceilalţi simt ceea ce simt eu. Se pare că aici mă mai înşel, se pare că ceilalţi au nevoie, să zicem aşa, şi de gesturi ale iubirii, de cuvinte, de o invitaţie la o plimbare sau la un restaurant, de o excursie sau de cadouri. Astăzi aleg să vă spun că vă iubesc, că mi-e inima plină de recunoştinţă şi simt că este bine să ştiţi aceasta. Vă iubesc pe toţi cei care căutaţi frumosul şi o cale de a vă transforma, pe toţi cei care aspiraţi la o trezire a sufletului, la un mod sublim de a trăi.
Nu este simplu drumul transformării nici pentru mine şi, slavă Universului, mai am încă multe de transformat. De asemenea, nu cred să fie careva care să se fi transformat, să-şi fi trezit sufletul la viaţă fără dificultăţi, dar indiferent de greutăţi păşesc mereu cu încredere pe cale şi vreau să vă împărtăşesc astăzi direct ceea ce pînă acum am pus doar în spatele fiecărui articol, în spatele tuturor cuvintelor pe care vi le-am daruit de-a lungul ultimelor luni. Am scris şi am vorbit mereu cu iubire, cu speranţă, cu bucurie, cu încredere într-un om nou, un om îmbunătăţit. Am crezut şi continui să cred că putem deveni oameni sensibili, cu sufletele vii, animaţi de cele mai nobile şi înalte aspiraţii: aspiraţia de a putea fi întotdeauna plini de bunătate, aspiraţia de fi mereu plini de compasiune. Am fost şi sînt un visător, visez o lume în care să predomine oamenii însufleţiţi de iubire, înţelepciune, simplitate sau cel puţin de bunăvoinţă. Am scris şi continui să scriu pentru a face posibilă împlinirea acestui vis.
Dacă tot am ajuns la confesiuni recunosc că uneori am avut aşteptări de la lume. Aş fi vrut uneori să fiu mai mult susţinut în toată această muncă, să vină spre mine oameni generoşi care să-mi mai rezolve din nevoile vieţii, adeseori destul de mari, dar am trecut şi de aceste copilării şi astăzi vă spun tuturor celor care citiţi aceste rînduri că am ajuns să scriu cu o inimă împăcată, plină de iubire şi fără nici o aşteptare, scriu din prea plinul sufletului ceea ce simt să împărtăşesc. Este în natura florii să înflorească este în firea mea să scriu, atît cît mă pricep, din ceea ce am ajuns să trăiesc şi să înţeleg. Vă iubesc chiar dacă nu vă ştiu pe toţi cei care cititţi cu inima curată aceste rînduri şi vă mulţumesc pentru că prin aspiraţiile voastre spirituale îmi împliniţi măcar în parte visul de o viaţă, visul de a trăi într-o lume în care oamenii să fie cu adevărat vii şi buni.
În concluzie, nu staţi prea mult pe gînduri şi nu filosofaţi inutil – doar trăiţi şi fiţi unul şi acelaşi în tot şi în toate!