De când mă știu mi s-a tot spus că viața e grea, că există competiție, că trebuie să lupt din greu să-mi câștig diverse drepturi în societate, să-mi câștig pâinea, încrederea și mai ales respectul. Vorbesc despre acele drepturi de care se presupune că dispunem toți, că le avem și le-am avut dintotdeauna chiar de la naștere. Drepturi care le văd încălcate la tot pasul, aproape mai tot timpul.
Văd mereu oameni care muncesc foarte mult și totuși nu se descurcă, nu văd iubire, nu văd fericire, nu văd evoluție și nu văd bucurie.
Văd invidie și foame, văd cum se vând oamenii pentru bani, văd tristețe și bătrâni cu frică de moarte.
Moartea!?
Subiect rar pomenit, fenomen trist de care nimeni nu știe mai nimic, dar de care toți se tem deoarece ei preferă viața!
Mă las dus de idei și mă joc în gând cu moartea! În copilărie o vedeam mereu la tot pasul, și totuși mai toți povesteau mai mult despre viață. Și eu ca și alții am fost învățat cum să “trăiesc”, am fost învațat cum să "dau" bine și să mă adaptez la viață. Obligatoriu și necesar!
Bineînțeles că îmi vine vorbesc despre viață!
Noi toți am hotărât în societatea de astăzi ca după ce ne naștem, să fim educați, ne vom angaja, ne vom casători, ne vom umple de credite, vom face mulți copii pe care îi vom educa la fel, ca într-un final să îmbătrânim și să murim.
Asta să fie viața? Acesta să fie sensul!?
De mic copil mi s-a părut o mare prostie, Un fel de poveste stupidă. Și totuși rând pe rând aproape toți primim aceeași poveste, o trăim repetată generații după generații.
Adevarul este că nu știm nimic nici despre viață cum nu știm nici despre moarte!
Cei care află că sunt pe moarte vor să facă în ultimele zile ce n-au facut o viata întreagă? Adică să trăiască!
Mulți când au impresia ca și-au distrus iremediabil viața și nu mai văd nicio cale de iesire, se gândesc imediat la sinucidere.
În nici un caz nu vă așteptați moartea ca să aflați ce este viața.
Mă mint că ce fac eu contează!?
Voi afla la un moment dat că am avut rețeta greșită!?
Ce-mi va fi lipsit? Curajul de a fi eu.
Uneori ne este foarte greu să ne amintim ce mai înseamnă acest eu, de sub multele condiționări, frustrări și eșecuri.
Viața mea nu e niciodata în afara mea! Viața mea sunt eu!
De ce oare nu s-a gândit nimeni la asta?
Viața ta ți-a fost dată ție și depinde numai de tine ce vei face cu ea!
Deja se știe că ne creăm singuri realitatea prin gândurile și emoțiile noastre.
Și totuși iată cât de greu este uneori să ieșim din tipare. Ne este frica de eșec și de ridicol.
Cine ești tu!? Ce-ți place!? Ce-ți dorești!?
Ne este frică să ne trăim viața!
Singura modalitate de "trezire la viață", pare să fie ideea de moarte. Un fel de încercare pe ultima sută de metri. Când li se aproprie moartea, în timpul rămas toți vor să profite de viața la maxim, doar nu vor mai suferi din pricina temutelor consecințe! Eliberator gândul! Dar dacă ne-am trăi întreaga viață așa?
Dacă am renunța la frici?
Dacă am conștientiza că noi suntem morți în viață și înviem abia atunci când aflăm că se apropie moartea?
Să nu ne temem de moarte, teama să fie ca nu ai aflat ce este viața!
Toți ne căutăm fericirea și sensul, alergăm toată viața. Dacă ne-am uita bine la noi, la viața noastră să analizăm și să medităm puțin ne-am da seama că nu există viață proastă, exista doar alegeri proaste!
Ce trebuie să știm noi este că alegerile nu sunt pe viață, sunt făcute numai până când decidem că vrem altceva și vom face noi alegeri.
Viata nu este predestinată.
Alegem în fiecare moment ce va fi.
Tu, ce alegi!?
